Liderul PSD, Liviu Dragnea, este urmărit penal de procurorii DNA pentru instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și la fals intelectual, ambele în formă continuată, în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman, respectiv președinte al organizației județene a unui partid politic.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus extinderea urmăririi penale față de suspectul:
DRAGNEA NICOLAE LIVIU, la data faptelor președinte al Consiliului Județean Teleorman, respectiv președinte al organizației județene a unui partid politic, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
– instigare la fals intelectual, în formă continuată.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada iulie 2006 – decembrie 2012, suspectul Dragnea Nicolae Liviu, în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman, respectiv de președinte al organizației județene a unui partid politic, cu intenție, a determinat-o pe inculpata Alesu Floarea, la acea vreme director executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman să își încalce atribuțiile de serviciu prin menținerea în funcție și implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiași instituții.
În realitate cele două persoane și-au desfășurat activitatea la sediul organizației județene Teleorman a partidului politic al cărui președinte era suspectul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă.
Această conduită infracțională a fost de natură să aducă persoanelor respective avantaje patrimoniale necuvenite, respectiv plata drepturilor salariale în cuantum total de 91.362 lei precum și operarea în carnetul de muncă a vechimii în muncă corespunzătoare.
Suspectului Dragnea Nicolae Liviu i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, precizează DNA într-un comunicat.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au adus la cunoştinţă lui Liviu Dragnea calitatea de suspect în dosarul în care fosta sa soţie, Bombonica Prodana, a fost pusă sub învinuire pentru abuz în serviciu.
„Este vorba despre acelaşi dosar în care a fost chemată soţia mea. Sunt suspectat că două angajate de la Direcţia de Protecţie a Copilului care nu ar fi venit la serviciu şi aş fi îngăduit acest lucru şi am calitatea de suspect. Am luat act. Nu cred că situaţia aduce un prejudiciu de imagine partidului, vom vedea la alegeri”, a declarat Liviu Dragnea, la ieşirea din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Acesta a mai precizat că fosta sa soţie, Bombonica Prodana, nu a făcut nicio angajare şi „nici nu a intervenit la conducere”.
Fosta soţie a lui Liviu Dragnea este urmărită penal pentru abuz în serviciu, faptă pe care ar fi comis-o în perioada în care ocupa funcţia de şef serviciu Secretariat din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman.
Alături de Bombonica Prodana mai sunt cercetaţi Floarea Alesu, la data faptelor director general al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman şi Jenica Dumitru, şef Serviciu Resurse Umane, Juridic şi Contencios. Procurorii îi acuză pe cei doi de abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual.