harta-zone-800

Premierul Dacian Cioloș a anunţat noi măsuri în privinţa regionalizării. Faţă de vechiul proiect, ar dispărea judeţele.

În precedentul proiect, al guvernului Ponta, judeţele erau păstrate şi de fapt apărea un nou etaj de funcţionare, regiunea, care risca să facă administraţia şi mai stufoasă, scrie Digi24.ro.

Baza de plecare ar putea fi actualul sistem al regiunilor de dezvoltare, cu eliminarea celor 41 de consilii judeţene. La nivel judeţean ar urma să fie menţinut doar un oficiu prefectural. Însă există şi posibilitatea unei reforme administrative care ar ţine măcar într-o anumită măsură de dezvoltările organice.

„Regiuni administrative mai mici (între 15-18), create prin fuziunea a 2-3 județe pe baza unor criterii precum: fluxurile inter-județene economice și de forță de muncă, conexiuni de transport, populație și suprafață”, a declarat Dacian Cioloş, premierul României.

Proiectul regionalizării României a dispărut brusc de pe agenda publică la sfârșitul anului 2013. Guvernul de atunci și-a asumat răspunderea pe legea descentralizării, însă, la începutul anului 2014, Curtea a declarat proiectul neconstituțional. Vechiul proiect propunea însă păstrarea județelor, cel puțin o perioadă.

Potrivit proiectului iniţial, România ar fi fost împărţită în 9 regiuni: Regiunea Vest, Regiunea Nord-Vest, Regiunea Sud-Vest, Regiunea Centru, Regiunea Regiunea Sud, Regiunea Bucureşti-Ilfov, Regiunea Nord –Est, Regiunea Sud-Est.

harta

1 COMENTARIU

  1. EU CRED CA TREBUIAU REINFIINTATE VECHILE REGIUNI ISTORICE CA ERAU PE”TAVA” FARA MARI BATAI DE CAP .CA SE MAI DESFIINTAU NISTE POSTURI DE LA STAT NICI O PROBLEMA CA UNII DIN STUFOSUL SISTEM DE STAT CHIAR STATEAU DEGEABA PE NISTE SALARII MICI DAR NU VOIAU SA PLECE LA PRIVAT CU UN SALARIU MAI MARE DAR SI CU MAI MULTE RESPONSABILITATI . SI INCA CEVA IN PASRALEL CU REGIONALIZAREA TREBUIE DESFIINTATA DIRECTIA MARILOR CONTRIBUABILI ,ADICA IN LOCALITATEA UNDE-SI DESFASOARA ACTIVITATEA ACEL MARE CONTRIBUABIL ACOLO SA PLATEASCA TAXE SI IMPOZITE . SINT MULTI CARE CRED CA REGIONALIZAREA ESTEUN BAU BAU SI TARA SE VA RUPE IN BUCATI NIMIC MAI FALS SINT STATE CA : GERMANIA ,SPANIA ,ITALIA ,POLONIA CARE-S REGIONALIZATE SI MULT MAI PROSPERE CA ROMANIA SI BINEINTELES CA N-AU POLITRUCII NOSTRII SI NICI NU-SI ALUNGA TINERII DIN TARA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.