La data de 11.08.2016 procurorii DIICOT-Structura Centrală au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor  SZANTO AURELIAN-MIHAI, PÁNTICS ATTILA-CSABA şi PANTICS LEVENTE pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi comunicarea de informaţii false.

Urmare a materialului difuzat de către un post de televiziune din Marea Britanie şi preluat de către mass media centrală şi locală în care se prezentau membrii unei grup infracţional organizat specializat  în contrabanda cu arme şi muniţii, DIICOT- Structura Centrală a constituit un dosar penal având ca obiect săvârşirea de către mai multe persoane a infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

În cauză s-a dispus efectuarea de verificări în regim de urgență, în vederea identificării cu celeritate a tuturor persoanelor prezentate ca ”traficanți de arme” în materialul jurnalistic, a respectivelor arme, care ar fi fost destinate vânzării către orice persoane, a autovehiculului de teren, cât și pentru a obține orice date și informații necesare soluționării obiective a cauzei penale.

Materialul jurnalistic difuzat de postul de televiziune britanic  a fost preluat în mass-media din România și din alte state membre UE, iar din trecerea în revistă a știrilor difuzate pe această temă, cât și a comentariilor difuzate în spatiul public a rezultat că faptele prezentate au generat pe de o parte sentimente reprobatoare la adresa statului român, iar pe de altă parte un sentiment de insecuritate în rândul cetățenilor din România, având în vedere prezentarea unor posibile amenințări la adresa securității naționale a țării.

S-a reţinut că  faptele prezentate în cadrul investigației jurnalistice realizate de către postul de televiziune britanic, dar și răspunsurile pe care presupușii traficanți de arme le-au dat la întrebările jurnaliștilor au fost de natură a crea o puternică stare de temere în rândul populației civile, dar și un sentiment de insecuritate.

În urma investigațiilor si cercetările efectuate în cauză au fost identificate persoanele prezentate în materialul jurnalistic ca fiind ”traficanți de arme”, persoane care, pentru a nu le fi dezvăluită identitatea, purtau cagule și ochelari de soare. De asemenea, au fost identificate și ridicate armele arătate în filmul prezentat de jurnaliștii britanici.

Pe cale de anchetă, s-a stabilit că cele trei persoane din respectivul material sunt inculpaţii SZANTO AURELIAN-MIHAI, așa-zisul ”intermediar” și cel care a asigurat traducerea din/în engleză în/din română, PÁNTICS ATTILA-CSABA şi PANTICS LEVENTE, persoane care descriu și manipulează armele de foc oferite spre vânzare.

Din cercetările efectuate a mai rezultat că în realitate, așa-zisa investigație jurnalistică nu era fundamentată pe fapte și împrejurări reale, ci a fost creată din inițiativa jurnalistilor, prezentând ca veridice unele date și informații false. Astfel, a reieșit faptul că la începutul lunii iulie 2016, inculpatul Szanto Aurelian-Mihai, cetățean român rezident în Marea Britanie de mai mulți ani, a fost contactat telefonic de către un jurnalist britanic, pe care-l cunoscuse anterior, care i-a propus să lucreze ca translator  pentru postul de televiziune britanic. Respectivul jurnalist i-a spus că intenționează să realizeze un documentar despre traficanții de arme și i-a cerut să găsească persoane dispuse să prezinte arme de foc. Deși inculpatul Szanto Aurelian-Mihai a replicat că nu are posibilitatea de a prezenta arme militare, ci doar arme de vânătoare deținute legal de un prieten de-al său din România, respectivul jurnalist a fost de acord. În aceste condiții, inculpatul Szanto Aurelian-Mihai a luat legătura cu prietenul său, inculpatul Pántics Attila-Csaba, care a fost de acord cu solicitarea, urmând ca prezentarea armelor să o facă împreună cu vărul său, Pantics Levente.

Jurnaliștii britanici i-au oferit inculpatului Szanto Aurelian-Mihai suma de 2000 de euro, pentru realizarea „investigației jurnalistice”, din care acesta a oprit 1000 euro, iar suma de 1000 euro urma să fie împărțită între inculpaţii Pántics Attila-Csaba și Pantics Levente. Pentru realizarea materialului jurnalistic, începând cu data de 29.07.2016, pe aeroportul din Târgu-Mureș au sosit cu o cursă aeriană mai mulți jurnaliști britanici, ce au fost preluați de către inculpatul Szanto Aurelian-Mihai cu un autoturism  închiriat special pentru această activitate. După ce au fost preluați, între jurnaliști și însoțitorii acestora s-au purtat discuții în legătură cu detaliile filmării, iar inculpatului Szanto Aurelian-Mihai  i s-a cerut ca persoanele care apăreau în calitate de „traficanți de arme” să poarte cagule. Totodată, acestuia i-au fost precizate întrebările și răspunsurile pe care ar fi trebuit să le dea așa-zișii traficanți, inclusiv preturile pentru unele tipuri de arme. Tot jurnaliștii au mai cerut ca filmarea să se realizeze într-o zonă izolată, împădurită și cu dealuri, autovehiculul cu care se deplasau contrabandiștii să nu aibă numere de înmatriculare, iar armele să fie acoperite cu o pătură. Întrucât jurnaliştii britanici au solicitat să fie prezentate arme militare marca AK, inculpatul Pántics Attila-Csaba i-a cerut unei alte persoane  să-i împrumute o armă marca UM SADU, cal.7,62X39, armă cu destinația ”colecție” pe care acesta o deținea legal.

Deși arma era deținută în mod legal, acesta nu era abilitat, potrivit dispozițiilor legale (Legea 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor) să părăsească domiciliul său ori să o împrumute altor persoane.

Odată îndeplinite cerințele jurnaliștilor britanici, în dimineaţa zilei de 31.07.2016, inculpatul Szanto Aurelian-Mihai s-a deplasat cu autovehiculul închiriat, la hotelul în care se aflau cazate patru persoane din echipa postului britanic de televiziune. Împreună cu aceștia, inculpatul s-a deplasat din direcția mun. Târgu Mureș către localitatea Jeica, jud. Mureș, unde s-au întâlnit cu inculpaţii  Pantics Atilla Csaba și Pantic Levente. Cei doi s-au deplasat cu autoturismul de teren marca Suzuki Samurai fiind urmaţi de către inculpatul Szanto Aurelian-Mihai care conducea autoturismul în care se aflau jurnaliștii britanici. La o distanță de aproximativ 2 km față de punctul de întâlnire, inculpatul Pantics Atilla Csaba a oprit autoturismul marca Suzuki Samurai și împreună cu inculpatul Pantics Levente au coborât, amândoi si-au pus cagulele pe cap (cagule găsite cu ocazia perchezițiilor domiciliare), însă unul din jurnalistii britanici i-au solicitat și inculpatului Szanto Aurelian-Mihai, în calitate de „intermediar al traficanților de arme”, să poarte cagulă. Neavând cagulă, cei din echipa de filmare i-au înmânat una, o șapcă și o geacă. Ulterior s-a procedat la realizarea materialului video propriu-zis, ocazie cu care au fost puse și întrebările la care erau pregătite și răspunsurile, cerându-li-se în mod expres să vorbească în limba română, chiar dacă limba maternă a inculpaţilor este limba maghiară.

În acest context, toate datele și informațiile comunicate verbal și surprinse ca atare în materialul video al postului britanic de televiziune  ce au fost răspândite prin intermediul a numeroase alte posturi de televiziune și componente mass media, inclusiv în mediul virtual, cunoscând caracterul fals al acestora (si anume faptul că persoanele din video nu erau traficanți de arme, ci doar vânători, iar armele manipulate si prezentate de aceștia erau arme de vânătoare deținute legal) au pus în pericol securitatea națională.

În același sens, cu rea-credință, cunoscând că armele de vânătoare pe care inculpații români (care aveau permise de port-armă pentru o parte dintre acestea, așa cum s-a prezentat mai sus), li le-au pus la dispoziție și pe care le-au filmat ca fiind arme de război, au prezentat publicului larg (reportajul fiind prezentat pe postul de televiziune britanic) un scenariu care, dacă ar fi fost adevărat, ar fi creat impresia că autoritățile statului român nu gestionează sau nu sunt interesate de a gestiona o așa-zisă problemă creată de vânzarea de arme pe teritoriul său, din motive de incompetență sau de corupție.

Pe lângă modul de exprimare absolut inacceptabil și de neînțeles adoptat de către jurnalistul britanic și preluat de către angajatorul său, postul de televiziune, acțiunile grupului de ziariști britanici pe teritoriul României sunt de natură a afecta securitatea națională a statului român prin inducerea în eroare a autorităților europene, a populației largi din Europa și din România cu privire la posibilitatea autorităților de stat române de a gestiona contrabanda cu armament provenit din zone de conflict vecine statului român, de natură a aproviziona cu armament de război deosebit de periculos grupări teroriste din vestul Europei (deseori zguduit în ultimii ani de atentate teroriste) și din Orientul Mijlociu, aceste fapte, dacă ar fi reale, circumscriindu-se finanțării terorismului islamic de către statul român prin complicitatea lașă sau pasivă a autorităților acestora.

În lipsa unei intervenții rapide și eficiente a autorităților române, toate aceste aspecte ar fi rămas în memoria publică așa cum autorii acestora au dorit să le înfățișeze.

În acest sens, se are în vedere noțiunea de securitate națională, astfel cum este definită din art. 1 din Legea 51/1991, acest act normativ fiind cel care asigură și stabilește cadrul general al tuturor faptelor circumscrise securității naționale a României. Informațiile false la care facem referire, așa cum s-a evidențiat și mai sus, au generat sentimentul de insecuritate în rândul populației, iar instituțiile și structurile cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice au făcut eforturi considerabile, angrenând resurse umane și logistice consistente, tocmai pentru a identifica în cel mai scurt timp posibil persoanele ce apar în respectivul material video și a înlătura o potențială stare de pericol.

Prin intermediul unei comisii rogatorii internaționale, procurorii DIICOT-Structura Centrală vor proceda la citarea jurnaliştilor britanici, în vederea audierii acestora cu privire la aspectele prezentate mai sus, având ca temei dispozițiile procesual-penale și legea privind cooperarea judiciară internațională. 

    Acţiunea a fost efectuată împreună cu Poliţia Română.

    Suportul de specialitate a fost asigurat de către  Direcţia de Operaţiuni Speciale.

    Sprijinul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii.

Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei – VLAD ŢEPEŞ.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.