media_143766284556208500

Dovleceii se găsesc din belșug în piețe și sunt ieftini, sănătoși și îi poți prepară în multe variante, toate prietene cu silueta ta. Dieta cu dovlecei este cea mai simplă soluție pentru a slăbi sănătos pe perioada verii.

Dovleceii au un aport caloric foarte mic, mai exact 15 calorii la 100 de grame. Dincolo de calorii, dovleceii furnizează organismului multe alte substanțe importante: vitamină A, vitamine din complexul B (B1, B2, acid folic), vitamina C, potasiu, magneziu, calciu și fosfor.

Cum ții dieta cu dovlecei

Poți consumă dovleceii în stare crudă, în salate proaspete și revigorante, la grătar sau fripți ușor în tigaie cu puțin ulei de măsline, sare, piper și usturoi. Supă de dovlecei este și ea un preparat delicios, sățios și benefic pentru siluetă ta, iar dacă faci un sos simplu din dovlecei, roșii și busuioc, poți servi chiar și o porție de paște integrale în cadrul dietei.

În principiu, cu cât gătești mai puțin și mai simplu dovleceii, cu atât obții mai multe vitamine, minerale și substanțe nutritive.

Totuși, pe perioadă dietei nu trebuie să mănânci dovlecei pane, trecuți prin făină și ou. Chiar dacă sunt foarte buni la gust, își pierd proprietățile nutriționale și îți furnizează mai multe calorii.

Dovleceii nu pot fi consumați singuri în dietă decât pe o perioadă scurtă de timp – maximum 7 zile, pentru a nu apărea carențe de minerale și alte substanțe nutritive în organism.

Pe parcursul celor 7 zile de dietă trebuie să reduci cât poți de mult consumul de carbohidrați rafinați, adică pâine albă, orez alb, paște obișnuite, sucuri carbogazoase și dulciuri, printre altele.

În schimb, consumă cât mai multe legume și fructe și respectă cele 3 mese principale ale zilei, și cel puțin 2 litri de apă. Cu această dietă poți da jos 7 kilograme în 7 zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.