lg-g4-hand-low-angle-hero_0

Există numeroase mituri despre cum să-ți încarci telefonul mobil și mai ales despre ce ar trebui să eviți să faci atunci când bateria acestuia este descărcată. Printre acestea se numără cele privind formatarea bateriei sau avertizarea că ar fi bine să nu lăsăm telefonul în priză peste noapte.

Multe dintre aceste mituri sunt însă false, asigură specialiștii, potrivit unui material publicat de Yahoo!News care identifică cele mai răspândite cinci mituri false despre bateria telefonului mobil.

1. Dacă ținem telefonul la încărcat prea mult timp, bateria sa are de suferit

Probabil că multă lume a auzit de acest mit: dacă îți ții telefonul la încărcat peste noapte, fără să-l deconectezi de la priză după ce s-a încărcat complet, în timp bateria își va pierde din calități, descărcându-se din ce în ce mai repede. Experții în tehnologie ne asigură însă că adevărul este exact invers. Orice smartphone din ziua de azi este suficient de inteligent pentru a ști atunci când bateria sa este încărcată complet și atunci când ajunge în acest stadiu oprește singur alimentarea cu energie de la priză.

2. Este de preferat să nu încărcăm telefonul decât după ce s-a descărcat complet bateria

Nici acest mit nu rezistă analizei specialiștilor. Bateriile litiu-ion, cele care alimentează toate telefoanele, tabletele și alte dispozitive smart din prezent, nu se confruntă cu așa-numitul „efect de memorie”, problemă care caracteriza generația anterioară de baterii nichel-cadmiu (NiCd) sau nichel-metal-hidrură (NiMH), care necesitau și formatare pentru a funcționa la o capacitate cât mai apropiată de cea optimă.

Așa-numitul „efect de memorie” se manifesta atunci când începeam să încărcăm o baterie înainte de a fi complet descărcată. Astfel, utilizatorii ar fi resetat „memoria” bateriei, iar dacă începeau să încarce o baterie aflată la 50% din potențialul de încărcare, următoarea dată când bateria se va consuma până la 50% din capacitate va „crede” că e complet golită de energie.

Acest efect de memorie al bateriilor, a cărui existență a provocat numeroase dezbateri în perioada în care foloseam bateriile NiCd sau NiMH, nu se aplică în cazul bateriilor litiu-ion folosite de dispozitivele mobile din prezent.

3. De-a lungul timpului, încărcarea bateriei îi afectează durata de viață

Acest mit este adevărat dar este necesară o precizare. Bateriile litiu-ion își pierd din capacitate, câte puțin, cu fiecare ciclu de încărcare, însă așa cum explică Apple, un astfel de ciclu de încărcare nu are legătură cu frecvența încărcărilor bateriei ci cu cât de des ajunge bateria să fie complet golită de energie. Să presupunem că încărcați bateria aflată la 50% peste noapte, iar în ziua următoare procedați la fel. Aceste două zile în care bateria a fost reîncărcată de la 50% din capacitate contează ca un singur ciclu de reîncărcare completă. În concluzie este adevărat că bateriile își pierd capacitatea peste timp, dar nu așa de ușor cum am putea crede.

4. Nu folosiți telefonul când este pus la încărcat

Acest mit susține că dacă folosim telefonul în timp ce este pus la încărcat ar putea exista un anumit risc de electrocutare. Acest mit este complet fals. Singurele circumstanțe în care electrocutarea este posibilă sunt cele în care am folosi telefonul legat la priză în timp ce ne aflăm în cadă sau dacă folosim un încărcător improvizat, artizanal. Este drept însă că dacă dorim să încărcăm telefonul cât mai rapid, este mai bine să nu-l folosim cât timp se află conectat la priză. Cu cât ecranul este aprins mai mult timp, cu atât telefonul consumă mai multă energie și va avea nevoie să fie menținut în priză mai mult timp până la încărcarea completă.

5. Folosirea altui încărcător decât cel primit la achiziționarea telefonului îi poate afecta bateria

Și acest mit are o parte de adevăr. Dacă achiziționăm un încărcător foarte ieftin, a cărui utilizare nu este aprobată pentru un anumit tip de telefon mobil, folosirea sa poate provoca probleme cu bateria și există chiar și un risc ca telefonul să ia foc. Dacă în schimb cumpărăm un încărcător generic produs de o companie cu licență și în specificațiile căruia se precizează că este compatibil cu telefonul, atunci nu vor fi probleme.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.