adopție

Camera Deputaţilor dezbate, miercuri, un proiect de lege menit să simplifice procesul de adopţie şi să faciliteze integrarea copilului adoptat în familie prin acordarea unui concediu de acomodare, pe o perioadă de un an, la care se adaugă o indemnizaţie lunară de circa 1700 de lei.

Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.273/2004 privind procedura adopţiei, precum şi a altor acte normative are ca scop simplificarea procesului de adopţie prin introducererea unor dispoziţii care să asigure celeritatea în dobândirea statutului de copil adoptabil, flexibilizarea procedurii de evaluare a adoptatorilor şi susţinerii demersurilor de adopţie ale acestora, revizuirea dispoziţiilor referitoare la realizarea potrivirii copilului cu o familie adoptatoare şi reducerea termenelor în care instanţa de judecată trebuie să soluţioneze cauzele pe care le presupune finalizarea unei adopţii.

Totodată, inițiativa legislativă prevede şi acordarea unui concediu de acomodare pentru unul dintre păriţii adoptivi, de până la 12 luni, cu plată a 1700 de lei lunar.

„Pentru a facilita adaptarea copilului în noua familie şi dezvoltarea ataşamentului reciproc a fost prelungită perioada pentru care se poate acorda concediul de acomodare cu acordarea unei indemnizaţii corespunzătoare. Astfel persoana care adopta un copil, la cerere, poate benefica de un concediu de acomodare de maxim un an care include şi o indemnizaţie lunară în cuantum de 3,4 ISR”, potrivit proiectului de lege care va fi supus votului final al Camerei Deputaţilor, for decizional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.