senatul-romaniei-

Comisia juridică a Senatului a adoptat marţi o iniţiativă de modificare a Legii ANI care prevede că persoanele care se află în incompatibilitate sau conflict de interese nu mai pot ocupa aceeaşi funcţie timp de trei ani, dar pot ocupa alte funcţii de demnitate publică.

Reprezentantul ANI, director general al direcţiei juridice Ioana Lazăr, a precizat, în cadrul dezbaterilor din comisie, că prin modificările aduse Legea ANI rămâne practic fără obiect. Şi preşedintele Comisiei juridice, senatorul PNL Cătălin Boboc, s-a opus modificărilor.

Proiectul de lege prevede că persoana care a ocupat funcţia de primar, viceprimar sau consilier local nu mai poate ocupa niciuna dintre aceste funcţii pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului, în urma constatării incompatibilităţii sau conflictului de interese, dar poate deţine alte funcţii.

„Dacă persoana a ocupat funcţia de preşedinte al consiliului judeţean, vicepreşedinte al consiliului judeţean sau consilier judeţean nu mai poate ocupa niciuna dintre aceste funcţii pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului, fiind incompatibilă cu aceste funcţii”, mai prevede proiectul.

O prevedere similară vizează şi persoana care a ocupat funcţia de deputat, senator sau parlamentar european.

Dacă persoana în legătură cu care a fost constatată incompatibilitatea sau conflictul de interese la data constatării nu mai ocupă o funcţie de demnitate publică, interdicţia de trei ani rămâne valabilă de la data raportului de evaluare sau a deciziei definitive şi irevocabile a instanţei.

Senatul este for decizional, proiectul de lege fiind adoptat tacit în decembrie anul trecut de Camera Deputaţilor. Legea are caracter organic şi urmează să fie supusă plenului pentru dezbatere şi vot.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.