Vicepremierul Vasile Dâncu, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a declarat joi că în România creșterea economică nu produce un efect social puternic, pentru că ponderea capitalului autohton este prea mică.
Conform vicepremierului, în ultimii ani, deși s-a înregistrat o creștere economică, sărăcia a crescut și ea cu 3,4%.
„Vorbim despre capitalul românesc. M-am uitat în cifrele ultimilor ani și în anii când noi am reușit într-adevăr să obținem o creștere economică, cea mai mare din Europa sau pe locul doi în Europa, sărăcia a crescut cu 3,4% în ultimii ani, 2013, 2014, în fiecare an a crescut sărăcia. Asta arată un paradox, în fond. De ce dezvoltarea nu produce până la urmă un efect social puternic? Explicațiile sociologice ale acestei discrepanțe — capitalul românesc are o pondere mult mai mică și capitalul românesc nu a reușit să producă efectele, nu este destul de puternic în bugetul general, pentru că acesta este cel care difuzează cel mai mare efect în societate. Capitalul străin este un lucru ok, dar aduce efecte pe orizontală mult mai puține și efecte sociale mult mai puține”, a spus Dâncu, la Palatul Parlamentului, cu ocazia unui eveniment pe tema sprijinirii capitalului românesc.
Acesta a adăugat că, potrivit unui studiu din 1991, 80% dintre români considerau că oamenii de afaceri de atunci au făcut avere prin furt, prin nepotism sau corupție. Refăcând anul acesta sondajul, Dâncu a spus că 90% dintre români au răspuns în același fel.
Vicepremierul a susținut că datele din anul 2012 arată că, din primele 130 de companii românești ca și cifre de afaceri, 95 sunt cu capital străin, 25 aparțin statului și doar 10 au acționari majoritari sau integral capitaliști români.
În opinia acestuia, marea problemă sociologică a românilor este lipsa de solidaritate și încredere în societate, adică lipsa unui capital social.
„Va trebui să începem să creștem acest capital pentru a putea proteja capitalul autohton”, a concluzionat vicepremierul.