Prim-ministrul Dacian Cioloș a anunțat că Executivul a contestat din nou la Curtea Constituțională legea privind pensiile speciale.
„Am decis să trimitem din nou acest proiect de lege la Curtea Constituțională, chiar azi am semnat. (…) Din lege nu reiese clar cum ar urma să fie finanțate aceste pensii sau indemnizații speciale. Ele, așa cum e prevăzută legea acum, ar continua să impacteze bugetul de stat pentru că și bugetele locale, în mare parte, sunt alimentate tot din bugetul de stat. Și, pe de altă parte, nu se respectă principiul contributivității, legea aceasta ar urma să se aplice retroactiv, deci am cerut din nou CCR să clarifice dacă aceste elemente, care în continuare sunt menținute în lege, sunt constituționale”, a afirmat Dacian Cioloș, la RRA.