Dacian Cioloș a participat la cea de-a 6-a conferinţă la nivel înalt a Oficiilor Naţionale de Recuperare a Creanţelor provenite din infracţiuni, unde a declarat că actul de justiţie din România este incomplet dacă nu se recuperează şi bunurile obţinute ilicit.
„Ideea de la care am pornit este că actul de justiţie este incomplet atâta timp cât nu am recuperat şi bunurile ilicite. Pentru ca actul de justiţie să fie credibil şi complet este importantă nu doar pedeapsa care este acordată, dar şi racuperarea bunurilor obţinute ilicit pentru că altfel riscăm să slăbim actul de justiţie, să slăbim forţa deciziei sitemului judiciar. Este vorba în România de peste jumătate de miliard de euro, bani sau bunuri în această valoare care trebuiesc readuse la bugetul de stat. Am decis să dăm şi o ţintă clară acestei acţiuni de recuperare a acestor bunuri nu doar din perspectiva actului de justiţie, dar şi pentru a întoarce aceste resurse către cetăţeni care au fost afectaţi de aceste acţiuni ilicite”, a transmis premierul.
Dacian Cioloș a mai precizat că banii recuperați se vor duce în educație, sănătate și domeniul social.