650.000 de români vor avea salarii majorate începând cu luna septembrie. Dintre aceștia, peste 160.000 sunt angajați din sistemul sanitar.
În administrația publică centrală lucrează 508.000 de persoane, însă există diferenţe mari între diferite domenii, cu o medie de 1.580 de lei în sănătate şi aproape 2.500 de lei în administraţie şi apărare. De asemenea, majoritatea angajaţilor din Finanţe şi ANAF câştigă peste 4.000 de lei.
Conform ordonanţei, sunt propuse salarii de bază cuprinse între 4.100 lei și 5.105 lei pentru un medic primar și un medic primar dentist, între 2.036 lei și 2.535 lei pentru un farmacist, între 2.760 lei și 3.437 lei pentru un asistent medical, între 1.896 lei și 3.608 lei pentru un profesor. Cuantumul acestor salarii diferă în funcție de specializare, grad și vechime și este completat cu diferite sporuri.
Ordonanţa prevede stabilirea unei creşteri suplimentare de aproximativ 10% faţă de restul funcţiilor a salariilor debutanţilor, în vederea creşterii atractivităţii carierei în sistemul public de sănătate. De exemplu, salariul de încadrare al unui medic din unităţi clinice va fi între 2.364 de lei şi 2.944 de lei, în funcţie de vechime, iar al unui asistent medical între 1960 lei şi 2441 lei, în raport de vechimea în muncă. Salariul unui medic primar din serviciul de ambulanţă sau primiri urgenţe va fi între 4.371 lei şi 5443 lei. Cuantumul salariilor diferă în funcţie de specializare, grad şi vechime şi este completat cu diferite sporuri.
Un medic primar gradaţia 5 va avea o creştere de 914 lei, un medic specialist gradaţia 5 va avea o creştere de 557 lei, în timp ce medicul rezident anul VI-VII va avea o creştere salarială de 746 lei. Doctorul rezident anul III va avea salariul mare cu 294 lei, iar medicul rezident anul I cu 312 lei, potrivit Ministerului Sănătăţii.
Pentru medicii rezidenţi s-a majorat plafonul de la care se acordă bursa de rezident până la 4.749 lei, menţinându-se valoarea lunară a bursei de 670 lei.
În ceea ce priveşte sectorul Educaţiei, se acordă şi în acest caz o creştere suplimentară de aproximativ 10% faţă de restul funcţiilor a salariilor debutanţilor, în vederea creşterii atractivităţii carierei în sistemul de învăţământ.
Totodată, potrivit noii grile de salarizare, un profesor cu studii superioare de lungă durată, grad didactic I, vechime între 1-6 ani, are începând de luni un salariu de bază între 1.896 şi 2.361 lei, iar un profesor debutant între 1.700 şi 2.117 lei. Pentru un profesor universitar cu vechime în învăţământ între 6-10 ani, salariul de bază va fi între 2.991-3.465 lei şi va creşte gradual, în funcţie de vechime, ajungând, în cazul persoanelor cu peste 40 de ani de vechime la 6.935 de lei.
Aveți AICI toate informațiile în detaliu.