Pe perioada verii, știm cu toţii cât de enervante pot fi muştele. Acestea pot fi ținute la distanță prin diverse procedee. Vă arătăm astăzi ce metodă simplă și eficientă folosesc americanii pentru a scăpa de insecte.
Americanii agață la geamuri pungi pline cu apă în care stau scufundate câteva monede. Aceste pungi sunt un fel de „aparat” anti-muște.
Cum poți să faci un „aparat” anti-muște
Îți trebuie o pungă care se poate închide ermetic și câteva monede sau bucăți de folie de aluminiu. Toarnă apă în pungă și apoi aruncă monedele sau folia de aluminiu în ea. Închide punga bine și pune-o în zona în care vrei să acționeze.
Există mai multe teorii legate de funcționarea acestui „aparat”. Cele mai multe sunt legate de ochii complecși ai muștelor.
Se pare că ori muștele au impresia că, din cauza pungilor cu apă, se află langă o întindere mare de apă de care preferă să se ferească.
Altă teorie spune că muștele se sperie de reflexia lor în pungile cu apă și preferă să zboare în alte zone.
Cea mai frecventă explicație este aceea că muștele se bazează pe lumina soarelui pentru a se orienta iar pungile cu apă și monede creează confuzie prin modul în care lumina se refractă.