Dragi gospodine, astăzi vă prezentăm o rețetă simplă de varza murată, fără conservanți. Pe lângă gustul foarte bun, are şi o mulţime de beneficii pentru sănătate.
Alege verze de dimensiuni medii, curăţă-le de primele frunze, spală-le şi crestează-le sau scobeşte-le în dreptul cotorului.
Înainte de a aşeza verzele, pune pe fundul butoiului nişte beţe de mărar uscat, iar printre acestea hrean, 2-3 foi de dafin, o mână de boabe de porumb şi câteva felii de gutuie pentru a-i oferi savoare şi a-i grăbi fermentarea.
După ce le-ai aşezat, pregăteşte saramura (la fiecare litru de apă la temperatura camerei se pune 1 lingură de sare grunjoasă) şi ai grijă ca aceasta să acopere varza (să depăşească nivelul verzei cu 5-10 cm). Deasupra se pune un grătar din lemn peste care se aşează o piatră de râu.
Apoi, din trei în trei zile, timp de 2 săptămâni, se pitroceşte pentru a nu deveni cleioasă şi pentru a nu capata un gust şi un miros neplăcut.
Vă recomandăm să o depozitați la temperatura camerei!
Murăturile sunt sărace în calorii şi bogate în minerale şi vitamine, cu precădere vitamina C.
Ca să ai parte de murături sănătoase trebuie ca varza pe care o pui la murat să fi fost proaspată, nepătată şi neatinsă de brumă. Astfel se păstrează vitaminele rezistente la fermentaţie şi se împrumută şi beneficiile celorlalte ingrediente folosite: mărar, hrean, gutui, etc.
Sursa rețetei: csid.ro.