Românii care nu au stagiul de pensie complet vor putea „cumpăra” vechime, potrivit unei propuneri legislative adoptată de Comisia pentru muncă și protecție socială a Camerei Deputaților.

„Este vorba despre cumpărarea de vechime pentru cinci ani pentru persoane care de exemplu nu au mai lucrat, nu au mai putut să lucreze sau s-au dus la munca în străinătate şi pentru această perioadă pot plăti ca să poată beneficia de pensie. Sunt oameni care au lucrat toată viaţa, dar nu au stagiul complet, le mai trebuie doi, trei, până la cinci ani şi atunci există această posibilitate prin această iniţiativă în aşa fel încât să îşi poată completa, finaliza stagiul de cotizare astfel încât să beneficieze de pensie. Vom face o analiză la grup pentru a vedea dacă vom susţine iniţiativa în plen. Camera Deputaţilor este for decizional”, a declarat, pentru mediafax, deputatul PNL Cristian Pocora.

Proiectul de lege prevede că „persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioadele de timp în care nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia”.

Conform Raportului adoptat de deputaţii din Comisia pentru muncă și protecție socială, românii interesați „să îşi cumpere vechime” încheie un contract de asigurare socială, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a propunerii legislative.

Perioadele de timp pentru care se poate efectua plata contribuţiei de asigurări sociale sunt cele care se încadrează în intervalul de timp cuprins între data încheierii contractului de asigurare socială şi ultimii 5 ani anteriori acestei date.

Plata contribuţiei de asigurări sociale ar urma să fie făcută într-o singură tranşă sau eşalonat, în tranşe lunare, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a proiectului de lege.

sursa: mediafax.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.