voluntari-crucea-rosie

Societatea Naţională de Cruce Roşie organizează primul Festival de Prim Ajutor din Romania. Astfel, în perioada 11 – 12 septembrie, Bucureștiul va fi capitala primului ajutor. Timp de două zile, 28 de echipe de prim ajutor din 24 de țări europene vor lua parte la competiția FACE (First Aid Convention in Europe), precedată de Gala Crucii Roșii Române.

FACE este o competiție anuală ce aduce împreună echipele de prim ajutor ale Crucii Roșii și Semilunii Roșii din Europa pentru a demonstra abilitățile acestora de acordare a primului ajutor, prin demonstrații spectaculoase de intervenție în situații de urgență. Aflat la cea de-a 28-a ediţie internațională și pentru prima oară în România, evenimentul reunește la București peste 500 de participanți și suporteri.

Pentru prima oară din 1987, porțile FACE sunt deschise publicului larg din România sub forma unui festival menit sa încurajeze românii de toate vârstele să afle mai mult despre tehnicile de prim ajutor. Festivalul se va deschide în data de 11 septembrie în Parcul Parcul Lumea Copiilor din Sector 4 București cu o parada a tuturor echipajelor participante și va continua în aceeași seară cu Gala Crucii Roșii Române – un concert în aer liber, susținut de Direcţia 5, Alexandra Ungureanu și Crush, Mellina și Mircea Eremia, precum și alți invitați surpriză. În a doua zi a Festivalului, începând cu ora 08.30, echipajele participante vor lua startul în Competița Europeană de Prim Ajutor. Programul complet al Festivalului de Prim Ajutor, 11-12 septembrie, Parcul Lumea Copiilor din Sector 4 București, este disponibil la acest link: https://www.facebook.com/crucearosieromana/app_450137791837251

Cu prilejul acestui eveniment, Crucea Roșie Română lansează campania Face it! – care trage un semnal de alarmă cu privire la importanța acordării primului ajutor de către oricine, oricând. Persoanele care vor să susțină campania sunt invitate să distribuie semnul Face it!, având ca model fotografiile realizate de persoanele publice implicate în campanie. Imaginile realizate pot fi postate pe Facebook, Instagram sau Twitter, alături de hashtag-ul #faceit.

Cei interesați să susțină primul ajutor în România, pot dona 2 euro prin SMS* la numărul 8840.

Printre personalităţile care susţin această iniţiativă se numără: Iuliana Tudor, ambasadorul Crucii Roşii Române, Cornel Ilie (VUNK), Nicole Cherry, Florin Groza (Hi-Q), Les Elephants Bizzares, Andrei Lăcătuş (Shurubel) şi Dan Costea (Coma).

Spotul de promovare a Festivalului de Prim Ajutor: https://www.youtube.com/watch?v=PI-81SWB_HI

Mai multe informaţii despre Crucea Roşie Română sunt disponibile pe www.crucearosie.ro şi paginile de https://www.facebook.com/ şi https://www.youtube.com.

Evenimentul este susținut de: Primaria Sector 4 București

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.