Românii care nu sunt încă pensionați şi care au întrerupt din diverse motive plata contribuţiei la sistemul public de pensii vor putea să achite în decursul a şase luni această cotizaţie pentru o perioadă maximă de cinci ani, conform legii care a fost promulgată astăzi de Klaus Iohannis.
Potrivit acesteia, persoanele interesate încheie un contract de asigurare socială, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
Contractul de asigurare socială se încheie între persoana interesată sau, după caz, mandatarul acesteia, desemnat prin procură specială şi casa teritorială de pensii din raza teritorială de domiciliu ori reşedinţă a persoanei interesate.
„Perioadele de timp pentru care se poate efectua plata contribuţiei de asigurări sociale sunt cele care se încadrează în intervalul de timp cuprins între data încheierii contractului de asigurare socială potrivit prezentei legi şi ultimii 5 ani anteriori acestei date”, se precizează în lege.
Totodată, plata contribuţiei de asigurări sociale se efectuează într-o singură tranşă sau eşalonat, în tranşe lunare, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi.