Guvernul a aprobat noul Contract Cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016- 2017, se precizează într-un comunicat al Executivului.
Prin noul Contract Cadru se vor asigura mai multe servicii pentru asigurați, anunță Guvernul.
La nivelul asistenţei medicale de medicină dentară, copiii cu vârsta de până la 18 ani pot beneficia de o consultaţie la 6 luni (în prezent se acordă o consultaţie la 12 luni) şi s-a introdus serviciul obturaţia dintelui după tratamentul afecţiunilor pulpare sau al gangrenei.
În ce priveşte asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice, în cadrul procedurilor diagnostice de complexitate medie au fost introduse electromiograma şi evaluarea cantitativă a răspunsului galvanic al pielii, iar în cadrul procedurilor terapeutice/tratamente medicale complexe a fost inclus tratamentul fracturii amielice fără deplasare a coloanei vertebrale.
În domeniul serviciilor oferite în unităţile spitaliceşti, atât pentru internarea continuă, cât şi pentru spitalizarea de zi, s-a prevăzut că nu este necesară prezentarea biletului de trimitere în cazul pacienţilor care au scrisoare medicală la externare cu indicaţie de revenire pentru internare, precum şi pentru pacienţii cu hemofilie aflaţi în programul naţional de hemofilie.
În ceea ce priveşte dispozitivele medicale pentru proteza de gambă s-a introdus tipul de proteză modulară cu manşon din silicon şi la proteza parţială de mână a fost introdusă proteza de deget funcţională simplă acordată copiilor cu vârsta cuprinsă între 3-18 ani cu malformaţii congenitale.
Actul normativ va intra în vigoare din 1 aprilie 2017.