Consiliul Uniunii Europene pentru Afaceri Interne a decis, vineri, intensificarea verificărilor la frontierele externe ale Uniunii Europene, inclusiv asupra cetăţenilor europeni, cerând Comisiei Europene să formuleze modificări ale reglementărilor Schengen, pentru sporirea securităţii.
„Statele membre au decis implementarea imediată a măsurilor sistematice de control la frontierele externe ale Uniunii Europene, inclusiv asupra persoanelor care beneficiază de libertatea de circulaţie”, anunţă Consiliul Uniunii Europene pentru Afaceri Interne, într-un comunicat oficial.
„În plus, pe baza identificării necesităţilor urgente şi posibilelor soluţii care vor fi comunicate de Comisia Europeană până la sfârşitul anului 2015, vor fi suplimentate, din martie 2016, controalele la frontierele Spaţiului Schengen, prin consultarea bazelor de date ale Interpol”, precizează sursa citată.
„În contextul actualei crize a migraţiei, cetăţenii din terţe ţări – imigranţi sau beneficiari de protecţie internaţională – care intră în Spaţiul Schengen vor fi înregistraţi sistematic, inclusiv prin amprentare digitală, urmând să fie căutaţi în bazele de date ale serviciilor de securitate (…), cu ajutorul Agenţiei pentru frontiere (Frontex) şi al Agenţiei europene a poliţiei (Europol)”, subliniază Consiliul UE.
Personalul de la frontierele externe ale Uniunii Europene va putea fi suplimentat rapid în zonele în care acest lucru este necesar.
Agenţia Frontex va contribui la combaterea terorismului şi va continua să furnizeze susţinere statelor membre pentru protejarea graniţelor externe ale Uniunii Europene.
„Consiliul Uniunii Europene este înspăimântat de atacurile teroriste odioase comise la Paris pe 13 noiembrie 2015 şi transmite condoleanţe rudelor şi apropiaţilor victimelor”, se menționează în comunicat.
Comisia Europeană a acceptat propunerea de a prezenta, până la sfârşitul anului, un plan de reformare a sistemului Schengen, care va permite verificări suplimentare, a anunţat vineri Bernard Cazeneuve, ministrul francez de Interne.
Cel puţin 129 de persoane au fost ucise de terorişti islamişti în atentatele comise la Paris în cursul nopţii de 13 spre 14 noiembrie. Atacurile au fost revendicate de reţeaua teroristă Stat Islamic, care ocupă regiuni din nord-estul Siriei, din nord-vestul Irakului, nordul Egiptului şi nordul Libiei, unde a proclamat un „califat islamic”.