comisia europeanaComisia Europeană a dat dispoziții marți, după seria de explozii de la aeroportul Zaventem și din cel puțin o stație de metrou din Bruxelles ca personalul său să rămână acasă sau să nu părăsească clădirile în care se află deja, informează Reuters și AFP.

Totodată, un purtător de cuvânt al personalului care își desfășoară activitatea în Parlamentul European, aflat în apropiere, a declarat că legislativul european funcționează în regim normal.

În jurul orei locale 08:00, pe aeroportul Zaventem din Bruxelles s-au produs două explozii soldate cu 10 morți și alți 30 de răniți grav, relatează postul belgian RTBF, citând surse spitalicești.

Rețeaua de metrou a fost închisă în Bruxelles după ce la stația Maalbeck s-au produs cel puțin două explozii, iar la stația Schuman, ambele în apropierea principalului sediu al Comisiei Europene și al Consiliului European, s-ar fi produs o altă explozie, potrivit unor martori citați de presa locală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.