Membrii Comisiei de apărare au respins propunerea PNL ca vicepremierul Gabriel Oprea să fie audiat în cazul accidentului în care a murit polițistul Bogdan Gigină, conform senatorului Haralambie Vochițoiu.
Senatorul Haralambie Vochițoiu a susținut că solicitarea Partidului Național Liberal nu a fost clară, dar a fost supusă votului, întrunind doar două voturi „pentru”.
„Nici ei nu sunt siguri ce vor. Doreau, de fapt, să continue acest circ mediatic. Majoritatea membrilor acestei comisii sunt oameni rezonabili, cu experiență și care știu că, mai ales în această comisie de apărare, lucrurile trebuie bine cumpănite. Eu cred că a fost o decizie înțeleaptă”, a declarat senatorul Vochițoiu.
Întrebat dacă a existat un impediment legal pentru audiere, Haralambie Vochițoiu a spus: „Da. Regulamentul Senatului, faptul că există o cercetare. Voiau tot felul de lucruri neclare, amestecate. În fine, totul e bine când se termină cu bine. Am lăsat lucrurile în făgașul lor normal, adică instituțiile statului să afle adevărul fără a pune o presiune în plus”.
Senatorul a adăugat că primul interesat să se afle adevărul este tocmai ministrul Oprea și că „opinia publică trebuie alimentată cu informații corecte, nu cu zvonuri”.
Liderul senatorilor PNL, Ion Popa, anunțase marți că liberalii vor propune membrilor Comisiei pentru apărare a Senatului audierea vicepremierului Gabriel Oprea, adăugând că partidul său nu va negocia cu alte grupuri parlamentare adoptarea moțiunii simple împotriva ministrului de Interne.
„În afară de această moțiune, PNL are în vedere și un alt demers — audierea vicepremierului Gabriel Oprea în cadrul Comisiei pentru apărare. Domnul Gabriel Oprea este membru al acestei comisii, iar dacă astăzi (marți — n.r.) vine la ședința comisiei va fi audiat. Dacă nu vine, comisia va decide dacă și când se va produce această audiere. Noi vom propune în comisie audierea și să vedem ce vor decide membrii comisiei”, menționase Ion Popa.