Meteorologii anunță că până la ora 23:00, va ploua, la început în regiunile sud-vestice, apoi în jumătatea de sud a ţării, în zonele de deal şi de munte şi izolat în restul teritoriului.
Vor fi mai ales averse, ce vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi pe arii restrânse 35…40 l/mp, în 24 de ore.
În Muntenia, Dobrogea şi în sudul Moldovei, vântul va avea intensificări temporare, cu viteze la rafală de 50…55 km/h.
Județul Constanța se află sub COD PORTOCALIU de ploaie. În zona delimitată de localităţile Cumpăna, Agigea, Eforie, Mangalia, Vama Veche, Albeşti, Negru Vodă, Independența, Topraisar se vor semnala averse ce vor cumula local 30 – 35 l/mp, izolat 40 l/mp și intensificări de scurtă durată ale vântului.