Clujenii vor avea dreptul să circule cu câinii în mijloacele de transport în comun, în urma unei hotărâri adoptate miercuri de Consiliul Local Cluj-Napoca, una dintre condiții fiind ca deținătorul să cumpere bilet pentru animalul său.
„Cred că prin acest regulament nu facem altceva decât să ne raportăm la reglementările europene în materie și, din această perspectivă, Clujul este la zi în ceea ce privește gestionarea câinilor cu stăpân. (…) Cetățenii trebuie să înțeleagă că trebuie să conviețuim cu toții, fie că avem sau n-avem un câine în proprietate. Este loc pentru toată lumea”, a declarat, miercuri, primarul Emil Boc.
Conform regulamentului, în mijloacele de transport în comun, câinii de talie medie și mare vor fi ținuți în lesă și vor purta botniță, iar cei de talie mică vor fi ținuți în lesă, în brațe sau în cușcă ori geantă de transport.
Totodată, în mijlocul de transport în comun va putea să fie urcat maximum un câine însoțit de deținător, iar pentru transportul animalului va trebui bilet de călătorie.
Potrivit regulamentului, deținătorul câinelui va trebui să aleagă zona cea mai liberă a mijlocului de transport în comun și va evita mijloacele de transport aglomerate, ceea ce înseamnă să existe cel puțin un metru între câine și ceilalți călători.
În cazul în care nu sunt respectate prevederile regulamentului, conducătorul auto poate să-i solicite deținătorului câinelui să părăsească mijlocul de transport în comun.