Clotilde Armand a susținut, vineri, că iniţiativa PSD de a amâna concursul național pentru directorii de şcoli arată că Ecaterina Andronescu încearcă să menţină politizarea conducerii şcolilor.

„Este inadmisibilă intervenţia PSD în privinţa organizării concursului pentru directorii de şcoli. Prin amânarea susţinerii acestui concurs naţional în cursul lunii octombrie, senatoarea PSD Ecaterina Andronescu încearcă să menţină politizarea conducerii şcolilor, în aşa fel încât aceasta să fie în continuare monopolizată de clientela de partid a PSD”, a scris Armand, vineri, pe Facebook, referitor la decizia comisiei de învăţământ din Senat de a amâna concursul.

Clotilde Armand a ținut să puncteze că este nevoie de profesionalizarea şi depolitizarea instituţiilor publice.

„Doamna Andronescu ar face mai bine să răspundă în faţa procurorilor şi judecătorilor în privinţa implicării domniei sale în dosarul Microsoft şi să lase în pace organizarea acestui concurs naţional pentru ocuparea poziţiilor de director de şcoli prin care s-ar reprofesonaliza şi depolitiza conducerea şcolilor”, a mai scris consilierul USR de la Primăria sectorului 1.

Concursul pentru ocuparea funcției de director în școli ar putea fi amânat până vara viitoare, conform unei modificări legislative ce a fost introdusă de Comisia de Învăţământ a Senatului, condusă de Ecaterina Andronescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.