De Eugen Matzota
Acest cuvânt, şpagă, este unul nou pentru mine. Înainte se vorbea de vreo atenţie, nicidecum de bani ceruţi ca şpagă.
Am trăit vremuri ce nu sunt excesiv de îndepărtate, când mergeam cu mama la doctor sau pe la tot felul de ghişee unde nu vedeam mai nimic, că erau undeva peste capul meu. Mai mereu, mama lua cu ea o atenţie, ceea ce însemna o pungă de cafea de 100 de grame, măcinată proaspăt, că aşa se făcea pe-atunci. Nu mai mult, poate vreo prăjitură, ceva, sau flori, dacă era vorba de o femeie. Dar, atenţie, niciodată bani, în nici un caz!
Cu timpul, această lume a dispărut încet-încet sub povara comunismului care apăsa din ce în ce mai mult peste vechile bune obiceiuri, odată cu schimonosirea oamenilor, cu aplatizarea diferenţelor şi cu ridicarea funcţionarului deasupra amărâtului ce muncea în fabrici şi uzine, vorba unui cântec.
Nu putem şti clar cine a început primul. Să fi fost omul care-şi vindea şi sufletul pentru un apartament la oraş, chiar dacă el avea casă la ţară, la vreo 10-15 kilometri distanţă? Sau funcţionarul care se simţea mai important decât omul care venea să ceară ceva?
La urma urmei, de la cine cerea, nu de la el, Funcţionarul cu F mare? La fel cum cel care-ţi dădea salariul se simţea îndreptăţit să-ţi ia din bani, fie că-i dădeai tu, fie că venea cu texte gen „n-am să-ţi dau mărunt, n-ai tu să-mi dai?”, şi tu-i lăsai acolo, ceva, care se aduna până la urmă la mai mult decât salariul tău, poate.
Dar, gândeai tu, de ce să nu-i dai, c-aşa e normal, că doar el îmi dă banii, nu-i aşa? Acum, sigur, aceste poveşti par a fi chiar nişte basme, cum să faci aşa ceva? Dar aşa era…
De aici până la a ţi se cere de la obraz bani pentru ceea ce un anume funcţionar ar trebui să facă, doar e servitorul tău, aşa cum se spune în engleză: „civil servant”, e cale lungă!
Eram în Germania, o ţară în care birocraţia este mare, aşa este, dar merge ca pe roate. Mă aflam de câteva secunde în faţa funcţionarului ce trebuia să-mi rezolve o problemă. Elegant, de-o parte şi de alta a biroului, ca la bancă, unde abia aşteaptă să te ajute să ajungă banii tăi mai repede la ei. Şi, spune el:
- Avem o problemă aici…
Mi-a căzut ceru-n cap, că ştiam de la funcţionarul român ce-nseamnă asta. Gata, basta, hasta la vista! Dar nu…
- Dacă aveţi puţină răbdare, mă duc eu până la colegul meu să rezolv acum.
Dispare un minut şi se întoarce bucuros, cu problema rezolvată! Şi asta nu e tot. Ies afară, unde doi tineri făceau un sondaj:
- Aţi rezolvat repede, sunteţi mulţumit? N-ar fi mai bine să vină funcţionarul la dumneavoastră acasă, să nu vă mai deranjaţi?
M-am uitat discret în jur. Oi fi la Candid camera? Nu, totul era real, într-o lume reală…
Şi asta mă face să spun, cum auzeam pe vremuri, referitor la Occident:
dacă la noi e aşa de bine şi la ei aşa de rău, atunci de ce la noi e aşa de rău şi la ei aşa de bine?
Exact! Răspuns corect: şpaga!
