Prim-ministrul Dacian Cioloş a declarat, miercuri, că nu se va înscrie într-un partid şi nu va candida la alegerile parlamentare, dar că îi încurajează pe membrii Cabinetului său să o facă pentru a continua proiectele începute de acest Executiv.
„Nu mă înscriu într-un partid politic, nu îmi fac un partid şi nu candidez la alegerile din acest an”, a susținut Dacian Cioloş, în cadrul unui interviu acordat televiziunii publice.
Premierul a spus că, în ultima vreme, au fost speculaţii generate de faptul că unii dintre membrii echipei guvernamentale au făcut anumite declaraţii.
„Le-am spus şi lor: nu numai că am o problemă, chiar îi încurajez şi pe ei şi pe alţi tineri capabili, competenţi care ar vrea să schimbe România în bine să se angajeze politic dacă doresc. Şi chiar la aceste alegeri. Pe mine nu mă deranjează dacă vor decide să candideze la alegeri pentru a susţine anumite proiecte pe care le-am avut. Dacă vor decide să candideze, dar nu pentru că le-o cer eu, şi nu am un plan, aşa cum interpretează unii, (…) i-am încurajat dacă vor să facă politică să o facă, însă în momentul în care vor anunţa că vor participa în alegeri la momentul respectiv se vor retrage şi vor merge în campania electorală. Dar, în ceea ce mă priveşte, nu-mi schimb opinia”, a precizat Cioloș.
Întrebat dacă este posibil totuşi să fie prim-ministru şi după alegeri, Dacian Cioloş a răspuns: „Nici nu interpretez un „dacă sau un parcă”. Obiectivul meu e să mă duc la capăt cu acest mandat”.
Premierul Cioloș mai spus că a discutat deja cu preşedintele Klaus Iohannis şi că acesta i-a transmis că doreşte să nominalizeze premierul cât mai repede.