Prim-ministrul Dacian Cioloș a declarat marți că există „o așteptare uriașă” în sectorul public pentru creșteri salariale rapide, ca urmare a unor promisiuni anterioare care au mers „dincolo de rezonabil”, menționând că este nevoie de o „reechilibrare” a salariilor pe baza resurselor pe care statul le are la dispoziție.
„Există o așteptare uriașă în sectorul public și pentru creșteri salariale rapide și lucrăm pentru a gândi în mod coerent acest lucru în legea salarizării unitare. Aceste așteptări vin ca urmare a unui lung șir de promisiuni anterioare pe care pot să le înțeleg, dar nu pot să le accept atunci când ele merg dincolo de rezonabil și când se limitează doar la ambiția de a propune ceva pentru imagine și nu de a fi și responsabil în ceea ce propune”, a spus Dacian Cioloș, în cadrul unei dezbateri despre strategia de dezvoltare a României.
Premierul a susținut că sunt o serie de anomalii care trebuie reglate în ceea ce privește salariile și că lucrurile trebuie abordate responsabil, pe baza resurselor aflate la dispoziție.
„Avem nevoie de o reechilibrare a salariilor, pentru că nu putem justifica faptul că de multe ori, pentru același tip de responsabilitate, un nou intrat în sistem are salariul mai mare decât cineva cu o vechime și cu o experiență de câțiva ani sau zeci de ani. Nu putem explica diferențe de salarii pentru aceeași responsabilitate și aceeași specializare între diferite sectoare, dar acest lucru trebuie să-l abordăm în mod responsabil și doar bazându-ne pe resursele pe care le avem la dispoziție”, a explicat șeful Guvernului.