Fostul europarlamentar Adrian Severin (PDS) şi senatorul ALDE Daniel Barbu şi-au depus, marţi seara, cu doar câteva ore înainte de termenul limită, la Biroul Electoral Municipal, candidaturile pentru Primăria Capitalei, informează gândul.info.
Primul sosit a fost fostul europarlamentar Adrian Severin, candidat din partea partidului condus interimar de Marian Vanghelie.
„Am început şi târziu strângerea de semnături şi a fost foarte, foarte greu”, s-a scuzat Daniel Barbu, sosit pe ultima sută de metri la BEM împreună cu copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu.
Candidaturile pot fi depuse până marţi la ora 24, iar listele rămân definitive la data de 4 mai.
La cinci ani de la izbucnirea scandalului „mită contra legi” în Parlamentul European, fostul eurodeputat PSD Adrian Severin a fost condamnat, la finalul lui februarie, de Curtea Supremă, la trei ani şi trei luni de închisoare cu executare.
Severin a picat în plasa unor jurnalişti care i-au oferit bani în schimbul susţinerii unui amendament. Decizia nu e definitivă.
Europarlamentarul PSD Adrian Severin a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, în septembrie 2013, el fiind acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă în Parlamentul European.
Procurorii DNA au susţinut în rechizitoriu că, în perioada decembrie 2010-martie 2011, europarlamentarul Adrian Severin a acceptat promisiunea a două persoane de a-i plăti 100.000 euro anual, în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European, pe de o parte şi a votării împotriva altor amendamente ce nu corespundeau intereselor societăţii comerciale pe care cele două persoane pretindeau că o susţin, pe de altă parte.
La suma menţionată se adăuga şi suma de 4.000 de euro pe zi, pentru orice acte efectuate de parlamentar, în legislativul european, în legătură cu depunerea de amendamente.