Guvernatorul BNR Mugur Isărescu şi-a dezvăluit, joi, salariul pe care îl primeşte lunar, echivalentul a 13.601 euro.

Salariul de guvernator este de 9.495 de euro net lunar, plus indemnizația de conducere de 4105 euro. În total, 13.601 euro”, a anunțat Mugur Isărescu. 

Guvernatorul a ținut să puncteze că nu primeşte pensie. Precizările au fost făcute în contextul apariţiei în spaţiul public al unor informaţii confom cărora Isărescu ar cumula din salariu, bonusuri şi pensie un venit de circa 40.000 de euro.

Referitor la faptul că salariul guvernatorului nu apare în declaraţia de avere, oficialii BNR spun că acest lucru este legal. Agenţia Naţională de Integritate cunoaşte veniturile Guvernatorului şi primeşte fişele completate cu toate veniturile dar BNR are dreptul să nu le facă publice „ca urmare a unei prevederi din tratatul de aderare la Uniunea Europeană, care conferă anumite drepturi de independenţă.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.