Sorin Oprescu suferă de 12 afecţiuni, se arată în raportul medicilor de la Spitalul Municipal. Avocatul edilului, Viorel Mocanu, susține că aceste afecţiuni sunt „de tip 2, 3, cu riscuri ridicate şi în variantă cronică”. Conform unor surse medicale, Oprescu este suspectat de cancer pulmonar, însă avocatul nici nu a confirmat, nici nu a infirmat.
Avocatul primarului suspendat al Capitalei a declarat la un post de televiziune că starea de sănătate a lui Oprescu s-a deteriorat în ultima perioadă din cauza stresului şi a nerespectării tratamentelor şi a regimului alimentar. În plus, Viorel Mocanu a susținut că Sorin Oprescu trebuie să facă mai multe investigaţii şi ar trebui internat într-o altă clinică.
„Sunt afecţiuni de tip 2, de tip 3, cronice, cu riscuri ridicate. Sunt cele care erau deja de notorietate, care au generat şi alte afecţiuni. În raport se arată că starea de sănătate s-a agravat în ultima perioadă. Instanţa constată acest lucru, din cauza stress-ului, nerespectarea regimului alimentar. În fiecare zi s-au efectuat acte de urmărire penală, ceea ce este un punct forte pentru noi. Nu au fost aduse elemente noi, din punctul nostru de vedere”, a precizat avocatul Viorel Mocanu la Antena 3.
Sorin Oprescu nu doreşte ca raportul să fie făcut public, însă avocatul Viorel Mocanu a confirmat că în document se menţionează cele 12 afecţiuni de care suferă primarul suspendat al Capitalei.
Avocatul Viorel Mocanu a declarat că nu poate infirma, dar nici confirma suspiciunea de cancer pulmonar de care ar suferi Sorin Oprescu.
Avocatul lui Sorin Oprescu mai susține că investigatiile nu pot fi făcute la Spitalul Universitar și, cel mai probabil, acesta va trebui internat într-o altă clinică.
Tribunalul Bucureşti a prelungit cu 30 de zile mandatul de arestare preventivă pe numele primarului suspendat al capitalei. Decizia nu este definitivă.