Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, un proiect de lege privind locuinţele ANL potrivit căruia valoarea de vânzare a unui imobil ANL se ponderează cu un coeficient determinat de 1.00 pentru Bucureşti şi municipiile de importanţă naţională, urmând ca preţul locuinţelor ANL din Capitală să scadă.
„Chiria se stabileşte anual de către autorităţile administraţiei publice locale, autorităţile administraţiei publice locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi/sau autorităţile administraţiei publice centrale şi va acoperi cheltuielile de administrare, întreţinere şi reparaţii, recuperarea investiţiei, în funcţie de durata normală stabilită potrivit prevederilor legale, precum şi o cotă de maximun 1%. Cota de maximum 1% se aplică la valoarea de înlocuire a locuinţei, stabilită conform normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prezentei legi”, conform proiectului de modificare a Legii nr.152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.
Totodată, proiectul de lege stabileşte că „valoarea de vânzare stabilită, conform prevederilor literei d), se ponderează cu un coeficient determinat în funcţie de ierarhizarea localităţilor pe ranguri, stabilită prin Legea nr. 351/201, cu modificările şi completările ulterioare” astfel că pentru Capitala României şi municipiile de importanţă naţională coeficientul de ponderare este de 1,00.
Conform expunerii de motive Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe,” încă de la data intrării în vigoare, a fost o lege care trata în mod egal şi echitabil toţi cetăţenii care intrau sub incidenţa prevederilor sale, fără a face diferenţieri între aceştia, fără privilegii sau discriminări, aşa cum prevede Constituţia României”. Ulterior însă, prin amendarea legislaţiei s-a ajuns la situaţia în care preţurile locuinţelor ANL din municipiul Bucureşti au crescut.
„S-a ajuns în situaţia în care, pe teritoriul ţării, chiriaşii din locuinţele ANL pot cumpăra la valori egale sau mai mici decât valoarea de înlocuire, spre deosebire de chiriaşii locuinţelor aflate pe teritorul Municipiului Bucureşti, care vor trebui să achite o valoare majorată cu 40%. Preţul de vânzare al locuinţelor ANL în oraşele de pe teritoriul ţării variază prin ponderare a valorii de înlocuire în marja 0,9-1,0, doar pentru locuinţele ANL din Bucureşti s-a decis un indice de ponderare aberant şi nesustenabil de 1,40”, potrivit expunerii de motive.
Camera Deputaţilor este for decizional, legea va fi transmisă la preşedintelui României pentru promulgare.