Cristian-Busoi-2Europarlamentarul PNL Cristian Buşoi a criticat, vineri, afirmaţiile făcute de Traian Băsescu cu privire la relocarea imigranţilor, afirmând că fostul şef de stat aţâţă fricile românilor şi răspândeşte extremismul pentru a „stoarce voturi”.

„Nu există dovadă mai mare de cinism decât aţâţarea fricii românilor şi răspândirea extremismului pentru a stoarce voturi din frica oamenilor. Când un fost şef de stat ca domnul Traian Băsescu care a fost ţinut în funcţie de lideri europeni se răţoieşte acum ipocrit la aceiaşi lideri europeni şi atâţă fricile extremiste ale românilor, aceasta în opinia mea nu este altceva decât cinism şi inconştienţă”, a declarat liberalul cu privire la declaraţiile făcute de Traian Băsescu despre imigranţi, în contextul atentatelor de la Bruxelles.

Cristian Buşoi a susținut că discursul radical al unor politicieni români este „un fel de terorism politic” pentru că „împrăştie frica şi răspândeşte ura”.

„Soluţia este să ne consolidăm mecanismele de luptă împotriva terorismului, să consolidăm instituţiile din România care au competenţe în acest domeniu, nu să detonăm fricile oamenilor”, a spus liberalul.

Cristian Buşoi a mai precizat că atentatele de la Bruxelles au scos la lumină o realitate pe care cetăţenii europeni o acuză în acest moment, faptul că „din păcate, politicienii europeni sunt depăşiţi”.

„Se vede că Europa nu se poate apăra în mod eficient de terorism. Deschizând porţile valului de imigranţi, în ultimii 20 de ani, europenii au lăsat, din păcate, să se strecoare în UE duşmani amestecaţi între oameni care au fugit de suferinţă, de război, de foamete şi de nenorociri”, a susţinut liberalul.

Cristian Buşoi a afirmat că UE trebuie să facă mai mult decât să îşi exprime compasiunea prin lacrimile ministrului de externe al UE.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat marţi că forţele de securitate nu pot asigura viaţa cetăţenilor europeni, iar guvernele nu-şi pot permite generalizarea introducerii stării de urgenţă, transformând Europa într-un Afganistan, ca reacţie la atacurile teroriste de la Bruxelles.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.