Bogdan-Olteanu

Evaluările BNR arată că România ar putea atinge un nivel „decent” de convergenţă reală pentru aderarea la zona euro în 2022-2023, păstrând totodată elementele de convergenţă nominală, însă decizia privind momentul aderării este una politică, precizează viceguvernatorul Bogdan Olteanu.

„Evaluările noastre arată că 2022-2023 ar putea fi un termen potrivit, din punct de vedere tehnic, pentru aderare, fie că vorbim de convergenţă nominală, fie de cea reală. Convergenţă nominală să rămână în zona ţintită, iar cea reală să atingă un nivel rezonabil. Bineînţeles însă că decizia privind momentul când vom adera va fi una politică, iar cea dacă vom adera a fost deja luată de către societatea românescă. Răspunsul este da, România se află pe drumul spre aderarea la zona euro”, a menționat joi Olteanu la conferinţa „Romania Investor Days” organizată de BVB şi CCIR.

Viceguvernatorul Bogdan Olteanu a subliniat că România este una dintre puţinele ţări din afară zonei euro care priveşte cu optimism adoptarea monedei unice.

De asemenea, majoritatea politicienilor şi reprezentanţii elitei româneşti consideră că este vorba doar de a fi bine pregătiţi pentru aderare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.