Putin-Smirk

Vladimir Putin, hotărât să consolideze singurul avanpost militar rus în Orientul Mijlociu, se pregăteşte să lanseze unilateral atacuri aeriene împotriva Statului Islamic în Siria, dacă Statele Unite îi resping propunerea de a-şi uni forţele, precizează surse apropiate dosarului, informează Bloomberg.

Preşedintele Vladimir Putin ar prefera ca America şi aliaţii săi să fie de acord să-şi coordoneze campania împotriva grupării teroriste cu Rusia, Iranul şi armata siriană.

Administraţia preşedintelui american Barack Obama a refuzat până în prezent acest lucru, conform unei persoane apropiate Kremlinului şi unui consilier de la Moscova al Ministerului rus al Apărării.

Diplomaţia rusă a trecut la „atac”, în contextul în care Putin caută să evite colapsul regimului lui Bashar al-Assad, un foarte vechi aliat al Moscovei, care poartă de patru ani şi jumătate un război civil şi care luptă, de curând, împotriva extremiştilor sunniţi reuniţi sub steagul Statului Islamic.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a efectuat săptămâna aceasta o vizită la Moscova pentru a discuta cu Putin, şi este urmat de către preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.

Propunerea lui Vladimir Putin, pe care Moscova a comunicat-o Washingtonului, îndeamnă la o „cale paralelă” – a unei acţiuni militare comune dublată de o tranziţie politică fără al-Assad, o cerinţă-cheie a Statelor Unite, coform unei a treia persoane.

Această iniţiativă ar fi piesa centrală a vizitei lui Putin la New York, unde urmează să participe, pe 28 septembrie, la Adunarea Generală a ONU, şi în cursul căreia s-ar putea întâlni cu Obama.

„Rusia speră că simţul practic va prevala, iar Obama va strânge mâna întinsă de Putin”, a susținut Elena Suponina, o expertă în Orientul Mijlociu de la Institutul de Studii Strategice, care consiliază Kremlinul. „Însă Putin va acţiona oricum, dacă acest lucru nu se întâmplă”, a subliniat ea.

Acumularea militară rusă în Siria, în ultimele săptămâni, i-a alarmat pe oficialii americani, care sunt în continuare furioşi din cauza anexării Crimeei şi susţinerii insurgenţei proruse în Ucraina, în urma cărora Statele Unite şi Uniunea Europeană au impus sancţiuni ce au împins economia Rusiei în recesiune.

Purtătorul de cuvânt al președintelui Putin dezminte că Rusia ar intenționa să bombardeze poziții ale Statului Islamic.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin, a declarat joi, într-o conferință de presă, că nu a văzut niciun document care să ateste că șeful statului ar intenționa să solicite Consiliului Federației (camera superioară a parlamentului rus) autorizarea utilizării forțelor armatei ruse în Siria, împotriva pozițiilor grupării jihadiste Statul Islamic, informează Interfax și RIA Novosti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.