Copreședintele PNL Vasile Blaga, a afirmat vineri, la Timișoara, că politicienii care nu au tras învățăminte din mesajele pe care societatea li le-au transmis, mai ales în ultimul an, nu vor avea viitor în politică.
„Cred că cei care nu au învățat nimic din ceea ce s-a întâmplat în ultimul timp, și mai ales la sfârșitul anului trecut, nu vor avea un viitor în politică. Cel mai mare pericol pentru PNL este să nu aplicăm ceea ce am promis, cum la fel de periculos este să fi heirupist în astfel de situații și să creezi criterii doar pentru (…) ca să ai tovarăși de drum, iar mâine dimineață, când nu mai ai nevoie de ei, să fie foști tovarăși de drum. Nici așa nu e bine, dar nici să ne facem că nu am înțeles nimic din ceea ce ne-a spus strada ; este extrem de periculos pentru PNL”, a declarat Vasile Blaga, într-o conferință de presă.
Copreședintele PNL a reiterat faptul că acei candidați care nu îndeplinesc condițiile de integritate prevăzute de partid, nu vor putea candida în alegeri.
„Dacă începe urmărirea penală pentru fapte de corupție, poate candida, dar nu pentru noi. (…). Vom fi foarte atenți cu fiecare candidatură”, a spus Vasile Blaga.
În altă ordine de idei, liderul liberal a mai susținut că PNL vrea ca primarii să fie aleși din două tururi de scrutin.
„Ne dorim două tururi de scrutin și nu o spunem pentru prima dată. Am auzit discuții de genul ‘le-ați votat’. Da, am votat, dar și în Cameră și în Senat, de fiecare dată, înaintea votului ne-am spus punctul de vedere și ne-am susținut amendamentul. (…). Am depus în Parlament un proiect de lege votat de PSD privind alegerea în două tururi. Unii se fac că nu văd lucrurile astea. (…). Noi nu discutăm despre restrângerea drepturilor electorale, ci dimpotrivă, noi lărgim drepturile electorale. Liviu Dragnea uită de Ordonanța 55, uită că blochează aplicarea Deciziei Curții Constituționale în Senat, care spune să revină la situația inițială cu primarii pe care i-au cumpărat pe bani de la alte partide. Noi ne dorim alegerea primarilor din două tururi. Până la urmă, cele două partide sunt favorizate, PSD și PNL, cel puțin teoretic, din acest punct de vedere”, a explicat Vasile Blaga.