basescu traianPreședintele PMP, Traian Băsescu, susține că PNL și PSD „își vor da mâna” după alegerile din iunie în consiliile locale și cele județene, apreciind, totodată, că aceste două formațiuni nu ar mai fi credibile pentru electorat.

„A avea un partid nou (PMP, n.r.) destinat României și românilor este o necesitate astăzi. Și nu o spun pentru că PSD și PNL sunt adversarii noștri, pe care-i tratăm în mod egal, pentru că ei, de fapt, au rămas USL. Și veți vedea, după alegeri, cum își vor da mâna prin toate consiliile județene și consiliile locale. (…) PSD și PNL și-au epuizat, după părerea mea, capacitatea de a mai fi partide credibile, chiar dacă sunt partide mari”, a afirmat, duminică, la Deva, Traian Băsescu.

Fostul președinte a mai susținut că PNL și PSD ar fi afectate de ceea ce a numit „zgura tranziției”, motiv pentru care ar fi nevoie de un partid nou pe eșichierul politic.

„Este adevărat, în cei 26 de ani de tranziție și-au atins (PNL și PSD, n.r.) obiectivele majore ale României: intrarea țării în NATO și în UE.

În același timp, însă, au adunat zgura tranziției — și pentru compromisurile uriașe pe care le-au făcut, și din cauza corupției pe care o vedem la tot pasul, și pentru ineficiența administrației lor în administrația locală. Acest partid (PMP, n.r.) trebuie să preia România de după tranziție și să dea românilor sentimentul că, în sfârșit, un partid lucrează strict pentru ei”, a arătat Băsescu.

În opinia sa, electoratul din țara noastră dorește să vadă politicieni noi, iar în acest context președintele PMP a spus că 85% dintre membrii partidului pe care îl conduce sunt implicați pentru prima oară în politică.

„Structura PMP este o îmbinare de tinerețe și de maturitate”, a apreciat Traian Băsescu.

Liderul PMP a fost prezent duminică la Deva, unde organizația județeană a partidului și-a prezentat candidații la funcțiile de primar în localitățile din Hunedoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.