camera deputatilor

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, pe articole, OUG 35/2015, prin care sunt majorate cu 25% salariile din sănătate, fiind adoptat inclusiv amendamentul PSD prin care cresc salariile bugetarilor cu 10%, în ciuda opoziţiei PNL, proiectul urmând să meargă la votul final.

În debutul dezbaterilor, Partidul Național Liberal a solicitat retrimiterea la comisiile de specialitate a OUG 35/2015, după adoptarea în comisii a amendamentului PSD privind salariile bugetarilor.

Propunerea nu a trecut, lipsind un singur vot pentru cererea liberalilor.

Liderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, a cerut o pauză de consultări, în urma căreia liderii grupurilor nu au căzut de acord pentru a relua votul.

Deputaţii au dezbătut, pe articole, OUG 35/2015, adoptând întregul text, inclusiv amendamentele adăugate în comisie, printre care cel al PSD, prin care sunt majorate toate salariile personalului bugetar, cu condiţia ca bugetarii să nu mai fi beneficiat, pe parcursul anului, de vreo altă majorare.

PNL a încercat şi a doua oară să retrimită proiectul la comisii, solicitând ca Ministerul Finanţelor să vină în Parlament pentru a prezenta impactul bugetar al măsurii.

OUG 35/2015 a fost astfel adoptată, urmând ca, în jurul orei 14:30, să fie acordat şi votul final.

Proiectul a trecut de Senat, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.