lampione_gorghiu

Reprezentantele Organizației de Femei a PNL Vaslui au aprins joi seara lampioane roz în Piața Centrului Civic din Vaslui, pentru a marca Ziua Internațională de luptă împotriva cancerului la sân, la eveniment participând și copreședintele PNL Alina Gorghiu.

Conform copreședintelui Organizației Municipale a PNL Vaslui, Simona Polak, evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului derulat la nivel național „PNL are grija de sănătatea ta”.

„Toate femeile diagnosticate cu cancer de sân duc o luptă extrem de grea, de multe ori traumatizantă. Ca și cum nu ar fi de ajuns, femeile din România care suferă de cancer la sân mai au de dus și o crâncenă bătălie cu timpul, pentru că diagnosticarea târzie a cancerului de sân face însănătoșirea mult mai grea, dacă nu imposibilă. În România nu există un program național de screening pentru depistarea cancerului la sân, care ar reduce mortalitatea cauzată de această boală cu 40%. Avem nevoie urgentă de Legea prevenției în sănătate, pe care ați lansat-o azi în dezbatere publică. Este o lege care poate poate salva vieți și care poate renaște speranța”, a declarat Alina Gorghiu la evenimenul de la Vaslui.

gorghiuuuu_roz

Potrivit copresedintelui PNL, „depistarea la timp a bolii înseamnă o șansă importantă pentru vindecarea cancerului de sân, înseamnă că boala aceasta cruntă nu va mai răpi atât de multe vieți”.

„Avem obligația să le oferim româncelor această șansă, fără întârziere! Vă îndemn să mergeți până la capăt pentru ca legea aceasta să fie adoptată. Mai gravă decât boala în sine este indiferența celorlalți și, în special, a statului. Mai periculoasă decât cancerul este lipsa informării”, a precizat liderul liberal.

Copreședinții PNL Alina Gorghiu și Vasile Blaga efectuează o vizită în județul Vaslui, cei doi urmând să aibă vineri întâlniri cu oamenii de afaceri din Bârlad și Huși și cu membrii de partid, în cadrul unei ședințe găzduite de Casa de Cultură a Sindicatelor „Constantin Tănase” din municipiul Vaslui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.