Copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat miercuri, la Râmnicu Vâlcea, că va propune săptămâna viitoare dezbaterea în regim de urgență a legii cotelor de gen.
„Chiar dacă nu va fi aplicată la alegerile locale din iunie decât în mod voluntar, PNL va propune o rezoluție prin care femeile să aibă o reprezentativitate de 30% pe listele de consilieri locali și județeni. Rămâne ca femeile să-și asume candidaturi, pentru că am întâlnit cazuri în care lideri de organizație au afirmat că sunt cu totul de acord cu această lege, numai că nu există femei care să dorească să intre în competiție. (…) Trebuie să încetăm să mai credem clișeul că o femeie nu ar vota o femeie. Femeia are rolul ei determinat în viața publică. Cu tot respectul pentru bărbații din politică, o femeie se putea gândi la o lege a prevenției în sănătate, la legea școală după școală, sunt aspecte ale vieții societății pe care o femeie le vede altfel, o femeie are altă abordare a acestor lucruri”, a declarat Gorghiu, în cadrul unei dezbateri pe tema rolului femeii în viața publică.
De asemenea, Gorghiu a mai spus că speră ca deși legea nu va fi adoptată la timp pentru a fi aplicată la alegerile locale, va fi pusă în practică în cazul alegerilor parlamentare din toamnă.
Legea cotelor de gen prevede modificarea pe fond a cadrului legislativ pentru alegerile locale și parlamentare, pentru introducerea principiului egalității de șanse între femei și bărbați în rândul candidaților, nu al aleșilor. Listele de candidați pentru alegerea consiliilor locale și a consiliilor județene sau parlamentare trebuie întocmite astfel încât să asigure reprezentarea ambelor sexe în proporție de cel puțin 30% din candidaturile înscrise pe fiecare listă în parte pentru fiecare dintre acestea, cu excepția acelora care conțin un singur candidat.
Marti 01.03.2016, la Jocuri de putere, singurul judet de care dl Vasile Blaga nu a pomenit niciun cuvintel este Teleormanul. Aceasta cu atat mai mult cu cat atat conducerii centrale a PNL cat si mass mediei li s -au semnalat fapte scandaloase, vizand desemnarea candidatilor pentru alegerile locale. De ce oare Teleormanul a fost complet ignorat? Oare acest judet a incetat sa mai existe pe harta tarii? Sa intelegem ca pana si dlui Vasile Blaga ii este lehamite de calitatea morala a candidatului supratraseist PSM/PSD/PNL/PSD/PDL/PNL desemnat ieri 01.03.2016 de „noua” organizatie municipala PNL Rosiorii de Vede, calcand in picioare pana si rezultatele recentului sondaj „in familie” organizat pentru desemnarea candidaturii la primarie a viitorului edil municipal?…Sau, poate, dlui Vasile Blaga i -ar fi fost dificil sa enumere intr -un timp limitat „calitatile” de exceptie ale persoanei desemnate, partidele prin care s -a tot plimbat, detalii despre dosarul penal ce i se intocmise, „realizarilii” de exceptie la primaria mun. Rosiorii de Vede, altele decat vilele de la Moeciu si Costinesti, in cei patru ani de mandat ca primar PSD, in alti 4 ani de viceprimar PSD si 4 ani de consilier reprezentand partidul dlui Ilie Verdet!…Dar, daca acest judet mai exista inca pe harta tarii, ceva, trebuia totusi amintit…Macar doua cuvinte despre amicitia de nezdruncinat intre PNL si PSD, intre dl Marin Almajanu si dl Liviu Dragnea si „sforile” innodate in Teleorman pentru triumful definitiv al partidului rosu la orase si sate!….A avut oare conducerea PNL curiozitatea sa afle cine este trecut pe listele PNL pentru a candida la Primaria mun. Rosiorii de Vede si care sunt calitatile morale si competentele candidatului sau daca acesta intruneste macar una din conditiile aflate in „decalogul” PNL spre a -si depune candidatura? A avut oare cineva din conducerea centrala a PNL curiozitatea sa il contacteze pe fostul primar liberal al municipiului, dl Nutu Ion, sa afle motivele reale pentru care acesta, dupa 2 mandate de primar PNL de municipiu si alte 2 mandate de viceprimar PNL, caz unic in Teleorman si printre extrem de putinele in Muntenia si Oltenia, a fost mazilit chiar de „noile” conduceri PNL ale judetului si ale municipiului mentionat, aflate in perfect tandem cu partidul dlui Liviu Dragnea?