Albumele foto nu au dispărut, ci au fost reinventate de către Petre Gherman și Dragoș Păunoiu, doi tineri antreprenori din București. Aceștia au lansat recent platforma YourBook, locul în care oricine își poate salva amintirile. Este vorba despre un conceput orginal adresat celor care își doresc să aibă un album fizic cu fotografiile din mediul online.

Petre Gherman, CEO YourBook, ne-a acordat un interviu în care ne-a dezvăluit cum îi ajută pe oameni să-și salveze amintirile într-un loc sigur.

Petre Gherman - CEO YourBook
Petre Gherman – CEO YourBook

De unde și când a apărut ideea de a lansă pe piată platformă YourBook?

Prima sclipire a avut loc undeva în ianuarie 2014 când dintr-o nevoie personală am început să caut un serviciu de genul asta. Tot ce am găsit atunci pe piață am considerat nesatisfăcător așa că, dacă există o nevoie într-o piață acolo e un business. Pe vremuri când ceva nu funcționa există o vorba „să se sesizeze cineva!” Astăzi ne sesizăm din oficiu și umplem acel gol.

Credeți că prin acest proiect o să relansați modă fotografiilor „offline”?

Fără îndoială oamenii nu își mai printează fotografiile din simplu motiv că nu au unde. În momentul în care vor interacționa cu platformă YourBook și vor înțelege cât de simplu îți poți face un album foto cu amintirile importante din viață, cu siguranță vor reîncepe să transfere din computere fotografiile către hârtie, deoarece pe hârtie o fotografie are valoare.

42286008 - happy boy running with plane

Ce costuri presupune o astfel de afacere?

Timpul de dezvoltare este un cost incalculabil. Depinde unde vrei să ajungi, noi vrem să ajungem departe chiar la un serviciu worldwide, mai e până acolo dar visăm frumos. Costurile inițiale nu au fost foarte mari undeva la 10.000 de euro am investit în primele versiuni ale platformei de programare, dezvoltarea brandului și alte mărunțișuri.

Aveți concurență în domeniu?

Da. Sunt câțiva jucători, unii mai importanți, alții destul de prăfuiți. Nu credem în monopol așa că e loc pentru toată lumea. Originalitatea conceptului nostru este cheia afacerii.

Cum functionează YourBook și ce pași trebuie să urmeze cei care doresc să aibă un astfel de album?

Am dezvoltat această platformă de la ideea că un copil și un pensionar trebuie să reușească fără ajutor să îți creeze un album foto. Din testele efectuate se pare că am reușit. Trebuie să intri pe www.yourbook.ro aici îți faci un cont, se poate face cu Facebook-ul direct și fără efort, încarci fotografiile în contul tău, alegi tipul de album, îl modifici după cum dorești și în final apeși butonul „Printează”. În 5 zile vine poștașul la ușă ta cu albumul foto.

ebp-angle

Ce costuri implică din partea consumatorului?

49, 99, 189 sau 399 Ron . Acestea sunt prețurile celor 4 tipuri de albume foto pe care le comercializăm.

Cât durează realizarea unui album?

Între 15 minute și câteva ore, în funcție de cât de organizate îți sunt fotografiile în computer. Dacă ai foldere cu „Vacanță Grecia 2016” și vrei să îți faci un album foto e simpu de tot. De asemenea, pozele de pe Facebook pot fi încărcate direct în contul Yourbook îți poți face un album foto cu “the best of you”, aprope instant.

lb-angle

Care este feedback-ul celor care au achiziționat albume de la YourBook?

Vă mărturisesc că atunci când lansezi un produs ai emoții mari. Dacă nu o să le placă, dacă e prea mic, dacă e prea mare, sunt un milion de întrebări pe care ți le pui. Ne-am permis, mai ales la început, să îi întrebăm pe clienții noștri dacă le place, dacă au vreo nemulțumire. Din fericire 100% din răspunsuri au fost: „îmi place foarte mult, îl iubesc, e minunat”. E o confirmare care ne bucură foarte mult pentru că activăm într-un domeniu sensibil, cel al amintirilor. Nu te joci cu amintirile oamenilor.

Unde pot să vă găsească clienții? Există un sediu fizic sau doar în mediul online?

www.yourbook.ro Aici ne puteți găsi 24 din 24.

YourBook a organizat recent și un concurs pe pagina de Facebook. Poți câștiga un album foto dacă urmezi regulamentul de AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.