Foarte mulți români au acasă discuri de vinil și probabil că vor să le arunce. Noi îi sfătuim să nu o facă, deoarece pot câștiga sume uriașe dacă le vând. 

Există colecționari care sunt dispuși să plătească chiar și 10.000 de euro pe un disc vechi și cu o valoare istorică. Străinii sunt atrași de discurile de vinil din România și mărturisesc că la noi sunt cele mai impresionante colecții. Tot ei precizează că românii nu sunt conștienți de valoarea pe care o au acestea.

Marina Florescu, din Timișoara, spune că cele mai vechi viniluri pe care le are sunt din anii `30. Arată la fel de bine ca la prima ,,auditie”, așa că nu i-a fost greu să vândă până acum peste 300 dintre ele, atât în țară cât și în străinătate. Alte 350 sunt pregătite să ajungă pe pick-upurile din Liverpool, Paris sau Chicago și subliniază că este extrem de mulțumită, deoarece vânzarea acestora îi aduce venituri considerabile.

Pe site-urile de vânzări, românești și străine, se găsesc o mulțime de colecționari care abia așteaptă să cumpere discurile. Prețurile variază de la 100 de euro până la 10.000 de euro, iar cele mai căutate sunt cele cu Gheorghe Zamfir, Dan Spătaru, muzică populară și cele cu povești și piese de teatru pentru copii.

Trebuie să știți că fiecare colecționar este interesat de anul în care a fost produs, starea acestuia și dacă se află în ambalajul original.

De asemenea, ele sunt căutate și de cei din industria modei. Creatori celebri au ajuns să realizeze genți din discurile de vinil recondiționate.

2 COMENTARII

  1. AM MULTE DISCURIA IN AMBALAJUL ORIGINALE AM 60 DE DISCURI DIN 1969 1989 TEATRU OPERA ENESCU VIVALDICEAIKOVSCHI MARIA TANASE MIRABELA HOLOGRAFSTEFAN HRUSCAMIRCEA VINTILA ALEX ANDRIES SOFIA VICOVEANCA DANIELA CONDURACHE BEETLES ELVIS TINA TURNER FRANK SINATRA QUEEN ZEPELIN THE ANIMALS STEVIE WONDER SI ETC

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.