Primul Centru din Europa de terapie asistată de animale și cercetarea interacțiunii om – animal, în care sunt folosiți câini comunitari, special selectați, antrenați și dresați pentru aceste activități, a fost inaugurat joi de Fundația Vier Pfoten, în București.
Coordonatoarea proiectului, Anca Tomescu, a afirmat că centrul „este un vis devenit realitate, fiind un proiect unic în Europa”.
„Trăim într-o societate în care percepția asupra câinilor fără stăpân este de multe ori nedreaptă, de aceea astăzi ne-am gândit să vă demonstrăm că oamenii și câinii se pot ajuta unii pe ceilalți. (…) Acest centru ar putea deveni unic în Europa pentru că este singurul centru în care terapia va fi făcută de câinii fără stăpân”, a declarat Anca Tomescu.
Coordonatoarea proiectului a spus că prin inaugurarea Centrului „Dogs For People” se pot aduce „dovezi despre beneficiile interacțiunii pozitive cu animale”, centrul beneficiind „de cea mai performantă tehnologie de cercetare în domeniul interacțiunii om-animal”.
În cadrul proiectului, foști câini comunitari și trainerii centrului vor oferi în mod gratuit programe de terapie copiilor cu dizabilități la Centrul „Dogs For People”.
Conform reprezentanților centrului, ședințele de terapie sunt conduse de echipe compuse din psihoterapeuți, antrenori și câini special antrenați, aici urmând să se permită accesul pentru cercetare științifică „oricărui alt centru, universitate sau echipă de psihoterapeuți din România sau străinătate”.
Psihoterapeutul Victor Chitic, cel care conduce supervizarea științifică a proiectului, cercetător în domeniul interacțiunii om-animal la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, a prezentat camera de observare a centrului și a spus că „acest domeniu de cercetare este încă la început, în România”.
Prin proiectul „Dogs For People”, Vier Pfoten oferă gratuit terapie asistată de câini comunitari în România din 2004. Prin deschiderea centrului, Anca Tomescu apreciază că peste 50 de copii vor putea beneficia anual de programele de terapie asistată de foști câini comunitari, începând cu 2016.