DONALD-TUSK-DAVID-CAMERON

Liderii din Uniunea Europeană se reunesc joi la Bruxelles pentru a discuta pentru prima dată despre cererile de reformă ale Marii Britanii, cu numai doi ani înainte de anunțatul referendum privind apartenența țării la blocul comunitar, informează DPA.

Britanicii sunt mai degrabă eurosceptici, în pofida faptului că fac parte de peste 40 de ani din Uniunea Europeană. La nivel european, există temeri că Regatul Unit se îndreaptă spre un așa-numit „Brexit”, o ieșire din UE despre care mulți spun că ar duce la o destabilizare a blocului comunitar.

„Mizele sunt atât de mari, încât nu putem evita o dezbatere serioasă, fără tabuuri”, a susținut președintele Consiliului European, Donald Tusk, în invitația pe care le-a trimis-o liderilor europeni pentru summitul care începe joi la Bruxelles.

Este prima oportunitate pentru liderii celor 28 de state membre să dezbată împreună propunerile de reformă pe care le-a înaintat premierul britanic David Cameron pentru a evita un „Brexit”.

Prim-ministrul britanic a evidențiat patru domenii în care încearcă să obțină schimbări până la referendum, preconizat a fi organizat până la sfârșitul lui 2017: competitivitate, suveranitate națională, guvernanță economică și accesul altor cetățeni din UE la ajutoarele sociale. Ultimul subiect este și cel mai sensibil, statele membre opunându-se cu tărie oricăror discriminări în Marea Britanie împotriva cetățenilor lor.

Nu este de așteptat să se obțină mari progrese la summitul din această săptămână, Donald Tusk afirmând că cele două părți „sunt încă departe de un acord în privința mai multor chestiuni”. În textul proiectului de concluzii pregătit pentru acest consiliu care se va încheia vineri, secțiunea dedicată propunerilor de reformă ale Marii Britanii a fost lăsată necompletată.

Oficiali ai UE speră să se ajungă la un acord la întâlnirea din februarie a liderilor europeni. Inițial, Londra își dorea să încheie aceste discuții în decembrie, însă David Cameron a recunoscut că acest calendar nu este sustenabil.

Tot joi, liderii europeni urmează să discute și despre criza imigrației. Summitul este precedat de discuții la Bruxelles între reprezentanții țărilor favorabile ideii de a redistribui refugiați din Turcia și premierul acestei țări, Ahmet Davutoglu.

Vineri, toți liderii din UE ar urma să discute despre lupta împotriva terorismului și criza din Siria, precum și despre chestiuni economice și privind energia, inclusiv despre planurile controversate ale gigantului rus Gazprom de a-și extinde gazoductul Nord Stream și în Germania.

Sancțiunile economice ale UE împotriva Rusiei s-ar putea afla de asemenea pe agendă. Însă o solicitare a lui Donald Tusk ca ambasadorii să decidă asupra acestei chestiuni vineri după-amiază face ca o discuție la summit să fie puțin probabilă, potrivit unor diplomați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.