Hans Klemm, ambasadorul SUA în România, a efectuat o vizită la Universitatea din București pentru a discuta cu studenții despre moștenitea lăsată de președintele american John Fitzgerald Kennedy și despre influența pe care a avut-o asupra lumii.
Redăm mai jos discursul integral al ambasadorului:
„Domnule profesor Iucu, vice-rector al Universităţii din Bucureşti, domnule doctor Deteşeanu, vice-rector al Universităţii din Bucureşti, domnule profesor Roske, distinşi profesori şi studenţi ai Universităţii din Bucureşti, vă mulţumesc pentru că m-aţi primit astăzi pentru a discuta despre moştenirea preşedintelui John Fitzgerald Kennedy. Cu permisiunea dumneavoastră, voi prezenta rapid viaţa preşedintelui Kennedy, voi discuta moştenirea sa şi voi comenta influenţa pe care continuă să o aibă asupra Americii şi a altor părţi ale lumii, inclusiv asupra României.
În fiecare an, în data de 22 noiembrie, americanii marchează în mod solemn ziua morţii preşedintelui Kennedy, ucis în 1963 de glonţul lansat de un asasin. Orice american care a trăit acele zile îşi aduce încă aminte cu exactitate unde era atunci când a aflat îngrozitoarea ştire. America a părut să-şi piardă inocenţa în acel moment. În discursul său de învestitură, din 1961, atunci când a vorbit despre foarte importanta misiune de a asigura progresul naţiunii, preşedintele Kennedy a spus că aceasta nu se va încheia „în primele 100 de zile” ale administraţiei sale, sau „în primele 1.000 de zile”. Desigur, nu avea cum să ştie atunci când a rostit aceste cuvinte, că mai avea de trăit doar cu puţin peste 1.000 de zile.
Însă acele 1.000 de zile au rămas o importantă sursă de inspiraţie pentru multe decenii la rând. Astăzi, la 52 de ani de la încheierea prematură a preşedinţiei sale, încă discutăm, analizăm şi învăţăm din moştenirea preşedintelui Kennedy.
Întreaga viaţă a lui Kennedy a fost dedicată serviciului public. În cel de-al Doilea Război Mondial, a obţinut cele mai înalte distincţii ale Forţelor Navale ale SUA pentru curajul şi devotamentul faţă de subalternii săi. Ulterior a devenit membru al Congresului SUA, în Camera Reprezentanţilor, apoi senator al statului Massachusetts. S-a dedicat cu mândrie carierei politice şi i-a îndemnat şi pe alţii să facă acest lucru. În 1957, într-un discurs susţinut la Syracuse University din New York, Kennedy i-a îndemnat pe absolvenţi să candideze pentru posturi în sectorul public în loc să se angajeze în sectorul privat, ca, prin politică, să îşi folosească talentele pentru a soluţiona marile probleme ale vremii.
În 1955, Kennedy, pe atunci senator, a fost inspirat de predecesorii săi din Senat, care rămăseseră fideli cauzelor lor în momente dificile din istoria SUA, în ciuda preţului plătit pentru atitudinea lor în plan personal şi politic. Cartea sa, „Profiles of Courage”, a câştigat premiul Pulitzer în 1957. Drept cadou, vă ofer fiecăruia dintre dumneavoastră un exemplar al acestei cărţi premiate. Sper că vă va emoţiona şi încuraja şi pe dumneavoastră la fel de mult ca pe preşedintele Kennedy.
În 1960, Kennedy a candidat la preşedinţie, concurând cu Richard Nixon, pe atunci vicepreşedinte. A participat la prima dezbatere prezidenţială televizată din istoria americană şi a câştigat alegerile.
Kennedy a fost primul romano-catolic ales preşedinte, ceea ce în timpul campaniei i-a făcut pe mulţi să se teamă că Papa avea să influenţeze foarte mult Statele Unite. Kennedy, ales la 43 de ani, a fost cel mai tânăr preşedinte din istoria SUA şi primul preşedinte născut în secolul XX. El i-a urmat preşedintelui Dwight Eisenhower, distins general din al doilea Război Mondial şi unul dintre cei mai bătrâni preşedinţi. Acest contrast a fost evident pentru americani. Kennedy reprezenta tinereţea şi vitalitatea, şi, odată cu acestea, speranţă şi optimism. Pe 20 ianuarie 1961, când a depus jurământul, el a spus că „torţa a fost înmânată unei noi generaţii de americani”.
Una dintre primele măsuri luate de el după preluarea funcţiei a fost înfiinţarea Corpului Păcii (Peace Corps), un program care trimitea voluntari americani în ţări în curs de dezvoltare aflate de mare distanţă de America. Folosindu-şi energia şi cunoştinţele în educaţie, sănătate, protecţia mediului şi dezvoltarea comunităţii, voluntarii Corpului Păcii împărtăşeau şi transmiteau totodată valorile americane. Din 1961 până în prezent, peste 200.000 de voluntari americani au lucrat în 140 de ţări, inclusiv România, în ceea ce a constituit poate unul dintre cele mai de succes programe de volutariat din toate timpurile.
În ciuda aurei nostalgice care înconjoară imaginea preşedintelui Kennedy, s-au comis şi greşeli. Invazia din Golful Porcilor, în care administraţia Kennedy a sprijinit rebeli înarmaţi într-un efort de a pune capăt regimului comunist din Cuba, a fost un eşec total. Abordarea sa cu privire la relaţiile dintre rase în SUA, mai ales în perioada de început a administraţiei sale, este de asemenea considerată de unele persoane timidă şi exagerat de reactivă. Însă în 1962, când lumea se afla în pragul unui război, ca urmare a faptului că Uniunea Sovietică încerca să instaleze rachete nucleare în Cuba lui Fidel Castro, Kennedy a împiedicat navele sovietice care transportau acele rachete să ajungă în Cuba, instituind o blocadă navală a insulei. Uniunea Sovietică şi-a abandonat planul, iar războiul nuclear a fost evitat.
Preşedintele Kennedy a rămas ferm în relaţia cu sovieticii şi chiar a mers la graniţa Uniunii, la Berlin, în 1963, pentru a-şi demonstra fermitatea. În apropierea Zidului din Berlin, care pe atunci separa Vestul liber de Estul comunist, el i-a asigurat pe locuitorii Berlinului de Vest de angajamentul Lumii Libere faţă de ei şi de lupta lor de a menţine democraţia în faţa pericolului iminent. Kennedy a declarat că „toţi oamenii liberi, indiferent unde trăiesc, sunt cetăţeni ai Berlinului. Drept urmare, ca om liber, sunt mândru să spun: «Ich bin ein Berliner.»”
Deşi era hotărât să împiedice extinderea influenţei sovietice în lume, s-a aşezat la masa negocierii cu Uniunea Sovietică în vederea semnării unui tratat de interzicere parţială a testelor nucleare, cu scopul proliferării armelor nucleare. În 1963, Kennedy spunea la University of Washington: „Pentru pace mondială, ca şi pentru pace în comunitate, nu este nevoie ca fiecare om să-şi iubească vecinul; este nevoie doar ca ei să trăiască împreună dând dovadă de toleranţă reciprocă.”
În Statele Unite, atunci când George Wallace, guvernator al statului Alabama şi vehement susţinător al segregării, a refuzat să le permită studenţilor afro-americani să studieze la University of Alabama, Kennedy a solicitat Gărzii Naţionale a Statului Alabama să aplice legile federale. Guvernatorul a dat înapoi atunci când trupele federale i-au escortat pe primii studenţi afro-americani în universitate la ordinul direct al preşedintelui Statelor Unite.
Preşedintele Kennedy considera că lupta împotriva rasismului şi în favoarea drepturilor civile în SUA contrazicea statutul de republică al ţării. În 1961, el spunea: „blocarea drepturilor constituţionale ale unora dintre concetăţenii noştri americani din motive rasiale, la vot sau în alte contexte, tulbură conştiinţa noastră naţională şi oferă prilejul opiniei publice mondiale să acuze democraţia americană că nu răspunde marilor promisiuni ale moştenirii noastre.”
Kennedy a împins America dincolo de limitele sale, atât conceptual, cât şi fizic. În 1962, el declara că: „Nicio naţiune care se aşteaptă să conducă alte naţiuni nu poate rămâne în urmă în cursa pentru spaţiu… Alegem să mergem pe Lună în acest deceniu şi să facem celelalte lucruri nu pentru că este uşor, ci pentru că este dificil.” În iulie 1969, acel vis s-a îndeplinit atunci când americanul Neil Armstrong a devenit primul om care a ajuns pe Lună.
Am prezentat pe scurt câteva dintre momentele importante ale preşedinţiei lui Kennedy. De ce mai discutăm despre ele acum, la peste cincizeci de ani de la moartea sa? Pentru mine există un singur motiv: pentru că sunt o sursă de inspiraţie.
Kennedy întruchipa tinereţe şi vitalitate şi, prin acţiunile şi discursul său, a inspirat inimile şi minţile unei întregi generaţii de tineri, determinându-i să se implice în comunitate şi în lume şi să lupte pentru egalitate. Stabilind un mandat pentru serviciul public şi inspirând o naţiune să răspundă provocărilor unei noi ere, Kennedy a sprijinit lansarea unor serii importante de evoluții sociale, culturale şi politice.
Faimosul citat al lui Kennedy din discursul său de învestitură din 1961 – „Nu întreba ce poate face ţara pentru tine, ci întreabă-te ce poţi face tu pentru ţara ta” – i-a provocat pe americani să fie mândri de munca pentru ţara şi comunitatea lor. El cerea tuturor să-şi îndeplinească rolul în construirea unei Americi măreţe.
Prin exemple precum înfiinţarea Corpului Păcii şi promovarea drepturilor civile, Kennedy le cerea americanilor să împartășească cunoștințele și abilitățile lor cu persoanele defavorizate din ţară şi cele din ţările subdezvoltate. El voia ca o Americă puternică să conducă eforturile de creare a unei lumi mai bune. Şi, datorită acestor aspiraţii, amintirea sa este deosebit de puternică în minţile americanilor. În sondajele de opinie, Kennedy apare în mod constant în vârful listei celor mai buni preşedinţi ai Americii.
Pentru mine, moştenirea sa este simplă. Avem datoria de a sluji umanitatea, de a ne sluji țările, comunităţile şi de a promova o lume mai bună pentru generaţia viitoare. Iar datoria de a sluji, nu este tocmai aceea pe care dumneavoastră, cetăţenii României, le-aţi demonstrat-o recent politicienilor şi concetăţenilor dumneavoastră.
Voi sunteţi noua generaţie a acestei ţări. Romanii au dorit acest pământ, la fel şi otomanii, grecii, ruşii şi comuniştii. Acum este al vostru, iar voi veţi deveni conducătorii acestui frumos pământ, numit România. Aşadar vă întreb: ce veţi face, viitori lideri ai României? Veţi transforma România în locul pe care vi-l doriţi, lipsit de corupţie, bazat pe statul de drept, un loc prosper, cu o administraţie publică eficientă, capabilă, un loc care să semene mai mult cu restul Europei? Veţi răspunde chemării la datorie, atunci când ţara voastră va avea nevoie de voi?
Veţi candida într-o zi pentru o funcţie, aşa cum ne încuraja Kennedy, pentru a vă sluji ţara şi pentru a rezolva problemele mari cu care se confruntă astăzi România? Veţi face acest lucru nu pentru că este uşor, ci tocmai pentru că este greu, aşa cum spunea Kennedy?
Preşedintele Kennedy a inspirat generaţii de americani să dea dovadă de spirit civic şi să participe activ la democraţia americană. Propria sa familie continuă să promoveze viziunea sa. Fraţii, nepoatele şi nepoţii lui Kennedy au fost membri ai Congresului sau au fost aleşi în funcţii de conducere în statele lor. Fiica sa, Caroline Kennedy, menţine moştenirea serviciului public stabilită de tatăl său, fiindu-mi colegă, în calitate de Ambasador al SUA în Japonia.
Doamna ambasador Kennedy spunea cândva: „Toată viaţa, oamenii mi-au spus că tata le-a schimbat viaţa, că au intrat în serviciul public sau în politică pentru că le-a cerut el să facă acest lucru. Iar generaţia pe care a inspirat-o el a transmis acest spirit urmaşilor. Întâlnesc tineri care, deşi născuţi la mulţi ani după mandatul preşedintelui John F. Kennedy, mă întreabă cum să-i urmeze idealurile în viaţă. Uneori, durează ceva timp să înţelegi că o persoană are o capacitate specială de a ne face să credem în noi înşine, să legăm acea credinţă de cele mai înalte idealuri ale noastre şi să ne închipuim că împreună putem face lucruri minunate.”
Aşadar, daţi-mi voie să închei parafrazându-l pe președintele Kennedy: nu întrebaţi ce poate face România pentru voi, întrebaţi-vă ce puteţi face voi pentru România.
Vă mulţumesc pentru atenţie”.
