Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar de poliție Monica Dajbog, a susținut o declarație de presă având ca temă rezultatele obținute în această săptămână de către structurile ministerului în aplicarea Planului de măsuri „Sărbători de iarnă în siguranță”.
Redăm, în continuare, declarația de presă a purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne:
„Doamnelor și domnilor,
De la începutul acțiunii naționale „SĂRBĂTORI DE IARNĂ ÎN SIGURANȚĂ”, dispuse de ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, structurile Ministerului au avut rezultate importante atât pe linia asigurării ordinii publice, cât și în misiunile de combatere a infracționalității, fiind desfășurate aproximativ 36.600 de intervenții la evenimente, ceea ce înseamnă o medie de aproape 2.000 de intervenții pe zi.
Pentru prevenirea criminalității și a faptelor antisociale, polițiștii și jandarmii au fost prezenți în locurile aglomerate, în piețe, în târgurile de sezon și pe cele mai importante artere rutiere, astfel încât toți românii să beneficieze de un climat de liniște și ordine publică. Datorită măsurilor dispuse în întreaga țară, în această săptămână nu s-au înregistrat evenimente grave care să pună în pericol siguranța cetățenilor.
În intervalul 6-12 decembrie , pentru asigurarea misiunilor de ordine publică, au fost la datorie zilnic peste 27.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, iar această mobilizare importantă se va menține și în perioada următoare.
Poliția Română a intervenit la peste 14.400 de evenimente și a constatat 3.420 de infracțiuni. Peste 2.500 de misiuni au fost realizate în comun cu polițiști de frontieră, jandarmi, reprezentanți ai autorităților locale, ANAF, Garda de mediu, Agenția Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Registrul Auto Român, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, precum și cu alte instituții cu atribuții de control și verificare.
La nivelul întregii țări, polițiștii au aplicat în total amenzi de peste 17 milioane de lei, cu 4 milioane de lei mai mult decât săptămâna trecută. Valoarea totală a bunurilor confiscate a crescut de aproape 3 ori față de săptămâna precedentă fiind de peste un milion de lei. Doar în cursul zilei de joi, 10 decembrie, au avut loc 205 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti și a 27 de județe, fiind vizate persoane şi societăţi comerciale într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciul evaluat la peste 6 milioane de lei. În urma controalelor și a verificărilor din ultima săptămână au fost depistate 142 de infracțiuni de evaziune fiscală, de peste trei ori mai multe decât în săptămâna precedentă.
Strict pentru comercializarea ilicită a produselor alimentare s-au aplicat amenzi de peste 1,2 milioane de lei, iar valoarea produselor confiscate depășește un milion de lei. Doar într-o singură zi, în cadrul unei acțiuni desfășurate de Poliția Română la nivel național, în târguri, piețe și centre comerciale, au fost confiscate 12.660 de kilograme de carne și produse din carne și bunuri în valoare de 200.000 de lei.
Așa cum ați putut constata, în săptămână precedentă a crescut semnificativ numărul de acțiuni, controale și percheziții pentru verificarea legalității activităților de import și comercializare a produselor alimentare. Structurile MAI au misiunea de a se asigura că sunt respectate condițiile prevăzute de lege, în special în ceea ce privește calitatea produselor expuse la vânzare ținând cont de faptul că în această perioadă activitățile de comerț se intensifică. Așa cum ați văzut, au fost depistate deja cazuri în care unii comercianți au oferit spre vânzare produse alimentare alterate, care reprezentau un real pericol pentru cetățeni.
Pentru a evita aceste riscuri pentru populație, structurile MAI, împreună cu celelalte organisme abilitate de lege, ANAF, Agenția Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor sau Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, vor menține aceeași atenție crescută în ceea ce privește activitățile de comerț și vor efectua controale inopinate.
Chiar la această oră, Poliția Capitalei desfășoară acțiuni în piețe din sectoarele 2 și 3, astfel de activități urmând să aibă loc în toată această perioadă de sărbători pentru aplicarea fermă a legii.
Pentru întărirea climatului de siguranță publică prin prevenirea și descurajarea faptelor de tulburare a ordinii publice și săvârșirii de infracțiuni, ministrul afacerilor interne a cerut Poliției și Jandarmeriei să acționeze mai ales în locurile aglomerate din târguri, piețe, zone de distracție sau altele special amenajate pentru sărbătorile de Crăciun.
Așa cum anunțam încă de la începutul acțiunii Sărbători de Iarnă în Siguranță, o prioritate a MAI rămâne prevenirea incidentelor generate de nerespectarea regimului materialelor pirotehnice. Peste 500.000 de articole pirotehnice au fost confiscate, spre exemplu în județele Cluj, Ilfov și Suceava, în urma unei acțiuni în domeniul utilizării și deținerii de materiale pirotehnice și cu privire la legalitatea desfășurării actelor de comerț cu astfel de produse. Acțiuni de acest fel vor fi organizate în toate județele țării.
În ceea ce privește încălcarea regimului silvic, în această săptămână au fost constatate 127 de infracțiuni și s-au aplicat 545 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 588 de mii de lei. Valoarea materialului lemnos și a brazilor confiscați este de aproape jumătate de milion de lei. Acțiunile pe această linie se vor intensifica în zilele următoare, o dată cu apropierea Crăciunului.
În ceea ce privește siguranța în trafic, Poliția a intensificat misiunile preventive și de fluidizare a circulației. Au fost reținute 2.563 de permise de conducere dintre care 388 pentru depășirea regimului de viteză și 431 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice. De asemenea, au fost retrase 1.159 de certificate de înmatriculare.
În săptămâna precedentă, polițiștii au constatat peste 800 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice și au aplicat aproape 50.000 de sancțiuni contravenționale: 12.137 pentru viteză, 332 pentru alcool, 5 pentru lipsa anvelopelor de iarnă și 9 administratorilor de drumuri.
Efectivele Jandarmeriei Române au fost prezente pentru menținerea ordinii publice la 650 de evenimente cu un număr mare de persoane, inclusiv în târguri speciale de Crăciun, nefiind înregistrate incidente deosebite.
În perioada de referință, structurile pentru situații de urgență au intervenit în 12.293 de cazuri: au fost efectuate 5.636 de intervenții SMURD, 341 pentru stingerea incendiilor și 29 pentru descarcerare. În total, 5.554 de persoane au fost asistate și 81 salvate din situații de pericol. În sprijinul intervențiilor pentru salvarea de vieți omenești, Inspectoratul General de Aviație a asigurat în ultimele șapte zile transportul aerian de urgență a 21 de pacienți către unități spitalicești.
Săptămâna aceasta, pompierii au efectuat 1.179 de controale aproape de două ori mai multe față de săptămâna trecută, fiind depistate 188 de obiective economice care nu dețineau autorizație de securitate la incendiu.
Au fost aplicate peste 2.700 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 4.500.000 de lei, iar în cazul a șase obiective economice s-a luat decizia suspendării funcționării.
Având în vedere că Planul de măsuri Sărbători de iarnă în siguranță, aprobat de ministrul afacerilor interne, Petre Tobă vizează și asigurarea securității la frontierele României, prin intensificarea controalelor, polițiștii de frontieră au depistat și reținut 20 de persoane care erau semnalate ca fiind urmărite general pentru săvârșirea unor infracțiuni în țară sau în străinătate. Persoanele reținute au fost predate inspectoratelor județene de poliție în vederea dispunerii măsurilor legale.
În această săptămână aproape 850.000 de persoane au tranzitat punctele de trecere a frontierei.
Doamnelor și domnilor,
Având în vedere că se apropie vacanța de iarnă și mulți dintre cetățeni plănuiesc să își petreacă sărbătorile în afara țării, reluăm recomandarea de a verifica valabilitatea documentelor de identitate și, atunci când este cazul, de a face din timp demersurile de reînnoire a acestora, luând în calcul termenele necesare pentru emiterea unui astfel de document.
De asemenea, în cazul în care decideți să călătoriți în afara țării împreună cu copiii, atragem atenția că legea prevede o serie de condiții speciale pentru călătoria minorilor în străinătate. Astfel, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, copiii pot călători în străinătate însoțiți de ambii părinți sau cu acordul acestora ori al reprezentanților legali, în baza unui document de călătorie individual, valabil. Pentru situația în care minorul călătorește în străinătate doar cu unul dintre părinți i se va permite ieșirea din țară numai dacă părintele însoțitor va prezenta o declarație a celuilalt părinte.
Totodată, menționăm că pentru ieșirea din țară a minorului însoțit de o altă persoană majoră, în afara părinților, este necesară declarația notarială a ambilor părinți sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredințat copilul, precum și extrasul de cazier judiciar al persoanei însoțitoare.
Reamintim că valabilitatea pașaportului simplu electronic pentru copiii care nu au împlinit 12 ani este de 3 ani, iar pentru cei cu vârsta de peste 12 ani, termenul de valabilitate al acestui document este de 5 ani. Pașaportul simplu temporar este valabil doar 12 luni!
Doamnelor și domnilor
Efectivele Ministerului Afacerilor Interne vor acționa în continuare cu fermitate pentru impunerea legii și asigurarea unei stări de securitate publică la nivelul întregii țări, astfel încât cetățenii să fie protejați și în siguranță.”