oltean

Deputatul PNL Ioan Oltean și-a cerut scuze în fața colegilor săi parlamentari pentru că i-a pus în situația de a decide asupra cererii Direcției Naționale Anticorupție de încuviințare a arestării sale preventive, adăugând că nu le cere să voteze într-un fel sau altul ci să se gândească că ceea ce i se întâmplă lui li se poate întâmpla și lor.

„Este pentru mine extrem de regretabil că după 25 de ani de muncă politică, 21 de ani de membru al Parlamentului României, aproape 10 ani de vicepreședinte al Camerei să vin astăzi în fața dvs. într-o asemenea postură. Vă cer scuze pentru această stare de fapt, regret că pe familia mea, pe prietenii mei care au avut încredere în mine, chiar pe dvs. vă pun într-o asemenea situație. Dar viața oferă și asemenea situații și e important să poți să le treci cu maximă responsabilitate”, a declarat Ioan Oltean în plenul Camerei Deputaților.

Deputatul PNL a susținut că nu există argumente din care să rezulte temeinicia solicitării ministrului Justiției de a se cere arestarea sa preventivă.

Ioan Oltean a mai precizat că evenimentele în care a fost implicat de către denunțătorul său „sunt într-un conflict cu democrația, cu statul de drept, cu o justiție dreaptă” și că la baza dosarului penal al cărei parte este stă „un denunț mincinos” al unui preot la o biserică din Chitila care este încarcerat.

„Se pune problema că un denunț mincinos al unui om care nu se află în stare de libertate, ci se află încarcerat, un om fără credibilitate, poate distruge cariera de o viață, familia mea”, a menționat deputatul.

Ioan Oltean a afirmat că nu se face vinovat de săvârșirea faptelor de care este acuzat, și că nu s-a sustras niciodată de la actul de cercetare penală.

„Mă voi prezenta la DNA ori de câte ori voi fi chemat pentru a colabora și a da toate informațiile necesare rezolvării acestei cauze. Vă asigur că această cerere de încuviințare a arestării mele este una nejustificată, că este un abuz pe care îl resping cu vehemență. Sunt pregătit pentru orice măsură, sunt pregătit să fac față la orice urmează de azi încolo, sunt un om care are responsabilitatea gesturilor și a greșelilor, sunt un om care îmi asumă ceva atunci când greșește așa cum pot să-mi asum și votul care va fi indiferent ce va spune el. Nu vă cer să votați într-un fel sau altul, vă cer să vă gândiți că ceea ce mi s-a întâmplat mie vi se poate întâmpla și dvs. Dacă aici se va pune punct colaborării noastre vă doresc să aveți sărbători fericite”, a încheiat Ioan Oltean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.