danielconstantinoficial

ALDE nu este parte a armoniei între partide privind Legea bugetului de stat pe 2016, a declarat luni copreședintele alianței, Daniel Constantin.

„Am avut o ședință mai amplă astăzi a conducerii ALDE în care am dezbătut mai multe probleme. Cea mai de interes în momentul de față este legată de Legea bugetului de stat pe 2016. Am remarcat foarte multe discuții în ultimele zile în spațiul public, aș putea spune că am remarcat o armonie între partidele care au susținut învestirea Guvernului și care susțin în continuare actul de guvernare. ALDE nu este parte a acestei armonii, avem câteva puncte de vedere care au stârnit nemulțumirea cetățenilor, pe care le vom dezbate în detaliu mâine, la ora 16:00, când avem ședința departamentelor profesionale, după care vom face o conferință de presă și vom prezenta pe fiecare minister în parte, pe fiecare departament în parte punctele de vedere”, a menționat Daniel Constantin într-o conferință de presă.

Conform copreședintelui ALDE, indicatorii macroeconomici arată bine, se pare că România va avea creștere economică și în 2016.

„Vom reuși să ne încadrăm într-un deficit bugetar care nu va activa deficitul excesiv la nivel european, deci până în 3%, însă sunt multe aspecte care au fost modificate și care, din punctul nostru de vedere, vor aduce derapaje în ceea ce se va întâmpla în mediul economic, dar și social”, a subliniat Daniel Constantin.

„Pe noi ne interesează ca partid de dreapta în special măsurile de dreapta, care din păcate sunt afectate și ele în anumite puncte. Aș vrea să dau doar câteva exemple. În primul rând zona de investiții, sigur că este de lăudat că aceasta crește de la 4,7% din PIB la 5,1. Din punctul nostru de vedere este doar o iluzie — 4,7 este execuția pe 2015, 5,1 este ceea ce își propun pentru 2016. Reamintesc că bugetul pe 2015 a avut o alocare pentru investiții de 6,3% din PIB. Că nu s-a împlinit această alocare bugetară este altceva, dar atunci când îți propui mai puțin față de 2015 cu siguranță execuția în 2016 va fi mai mică decât în 2015”, a mai precizat Daniel Constantin.

În ceea ce privește agricultura, el a menționat că bugetul pentru irigații va fi afectat. „Știu că există bune intenții. Irimescu vrea să continuie programul de irigații. Fac un apel la premierul Cioloș, la ministrul de Finanțe, să găsească resurse financiare, pentru că în felul acesta vom putea continua o creștere foarte bună pe care am avut-o în agricultură, am putea avea pentru prima dată un buget multianual pentru zona de irigații”, a declarat copreședintele ALDE.

Daniel Constantin a anunțat că reprezentanții ALDE vor fi atenți la schimbările ce se fac în ministere. „Vom monitoriza cu atenție fiecare numire și când vom simți derapaje le vom aduce în spațiul public”, a adăugat liderul ALDE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.