Românii trebuie să aibă acces garantat la serviciile medicale și la un act medical de calitate, printr-o finanțare adecvată și administrarea eficientă a resurselor în acest domeniu, a susținut Klaus Iohannis la evenimentul cu tema „Pacientul – centrul sistemului de sănătate”, organizat la Palatul Cotroceni.
„Fără îndoială, sistemul sanitar are numeroase probleme — plecarea cadrelor medicale în străinătate, lipsa dotărilor și infrastructurii sanitare, management neperformant. Toate acestea se răsfrâng în mod direct asupra pacientului. Cred că este de datoria noastră să redăm cetățenilor încrederea în sistemul național de sănătate prin garantarea accesului real la serviciile medicale de care aceștia au nevoie și a calității actului medical, prin finanțarea adecvată și administrarea eficientă a resurselor în domeniu, prin redarea demnității profesionale personalului medical și stoparea exodului medicilor”, a declarat președintele.
Șeful statului a subliniat că nicio problemă din sistemul sanitar nu se poate rezolva în absența conștientizării că pacientul reprezintă parte din soluțiile preconizate.
„Înțelegerea acestui aspect este deosebit de importantă, insuficient asimilată de către decidenții din domeniu și, aș îndrăzni să spun, chiar de natură a schimba întreaga modalitate în care gândim sistemul. Asta înseamnă, cred eu, a pune pacientul în centrul sistemului, ca liant între actorii acestui sistem: medicul de familie, medicul de spital, casa de asigurări de sănătate, farmaciști, autoritățile de reglementare a asistenței medicale”, a mai precizat Iohannis.
Președintele a indicat că se dorește un sistem de sănătate care dovedește respect pentru nevoile și valorile pacientului, care furnizează informația corectă și completă, esențială pentru ca pacienții să ia decizii proprii legate de sănătatea lor.
„Un asemenea sistem trebuie să permită implicarea pacienților în definirea politicilor de sănătate și să asigure acces la servicii potrivite, sigure și de calitate”, a adăugat șeful statului.
Klaus Iohannis a susținut că o reformă reală a sistemului sanitar nu se poate face fără consultarea pacienților.
„O reformare reală a sistemului nu se poate face cu ignorarea pacienților sau cu o consultare pur formală a asociațiilor de pacienți. Dimpotrivă, aceasta trebuie să pornească de la pacient, de la nevoi și așteptări și asta în mod transparent”, a precizat președintele Klaus Iohannis.
La evenimentul de la Palatul Cotroceni au mai participat ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, președintele Alianței Pacienților Cronici din România, Cezar Irimia, președintele Alianței pentru România, Cristian Hodoboc.