În condițiile în care în 2014 a alocat doar 0,38% din Produsul Intern Brut pentru cercetare și dezvoltare, România se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană când vine vorba de ponderea cheltuielilor pentru cercetare și dezvoltare în PIB, mult sub media europeană care este de 2,03% din PIB, arată datele publicate luni de Eurostat.
În 2014, statele membre UE au cheltuit în comun 283 miliarde de euro pentru cercetare și dezvoltare. Ca procent din PIB, cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare în UE s-au situat la 2,03% în 2014, același cu cel din 2013 dar peste nivelul de 1,76% din PIB înregistrat în 2004. Comparativ cu alte mari economii ale lumii, Uniunea Europeană se situează mult în urma Coreei de Sud, care în 2013 a alocat 4,15% din PB pentru cercetare și dezvoltare, Japoniei, 3,47% din PIB în 2013, și SUA, 2,81% din PIB în 2012.
În interiorul statelor membre UE, ponderea cheltuielilor pentru cercetare și dezvoltare în PIB este mai mare în statele nordice, peste 3% în Finlanda (3,17%), Suedia (3,16%) și Danemarca (3,0%), urmate îndeaproape de Austria (2,99%) și Germania (2,84%). La polul opus, în nouă state membre ponderea cheltuielilor pentru cercetare și dezvoltare în PIB este mai mică de 1%, pe ultimul loc fiind România.
În plus, în 2014 comparativ cu situația din 2004, ponderea cheltuielilor pentru cercetare și dezvoltare în PIB a crescut în 23 de state membre, a scăzut în Croația, Luxemburg, Finlanda și Suedia, și a rămas stabilă în România la 0,38%, chiar dacă în cazul țării noastre suma absolută s-a dublat de la 235 milioane de euro în 2004 până la 575 milioane de euro în 2014.
Totodată, în majoritatea statelor membre fondurile pentru cercetare și dezvoltare au fost direcționate în principal spre sectorul de business (64% din totalul sumelor pentru R&D în 2014), cu excepția Estoniei, Greciei, Ciprului, Letoniei și Lituaniei, unde sectorul educației superioare a fost principalul beneficiar al fondurilor pentru cercetare și dezvoltare, și României, unde aproape jumătate (43%) din cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare au fost efectuate în interiorul sectorului guvernamental.