ciolos

Prim-ministrul Dacian Cioloș a reamintit că a solicitat ministrului Educației să demareze cât mai repede posibil o analiză referitoare la acuzațiile de plagiat la adresa ministrului de Interne, Petre Tobă, adăugând că abia după ce va obține un punct de vedere oficial asupra acestei chestiuni se va pronunța.

„Dvs știți care a fost reacția mea până acum în situații de neclaritate, pentru toți miniștrii. Haideți să nu anticipăm. Eu vreau să văd întâi, înainte de a exprima un punct de vedere oficial — pentru că nu pot să vorbesc, așa, după ureche — am cerut ministrului Educației să convoace acel Comitet de etică și să facă o verificare cât mai rapidă. Domnul ministru Tobă să poată să își expună punctul de vedere, specialiștii, cei care sunt pregătiți pentru asta, să poată să facă analiza și discutăm după aceea”, a precizat premierul.

Dacian Cioloş a declarat, joi seară, că i-a cerut ministrului Educaţiei să „vină cu o analiză cât mai repede” referitoare la acuzaţiile de plagiat la adresa ministrului de Interne, Petre Tobă, precizând că nu se bazează pe ce îi spune „unul sau altul”.

„Nu ştiu detalii, ştiu ce mi-a spus dânsul, ştiu opinia şi poziţia dânsului. Am cerut şi domnului ministru al Educaţiei, Adrian Curaj, să vină cu o analiză cât mai repede în urma consultării Comisiei de Etică, care are această responsabilitate, şi vreau să am o claritate cât mai obiectivă. Nu să mă bazez pe ce îmi spune unul sau altul înainte de a-mi exprima un punct de vedere în calitate de prim-ministru”, a menționat premierul Dacian Cioloş la Realitatea TV, referitor la acuzaţiile conform cărora ministrul Internelor, Petre Tobă, a plagiat mare parte din teza sa de doctorat.

Prim-ministrul a precizat însă că peste criteriile de integritate, pe care actualul Guvern le-a asumat, nu poate să treacă nici prim-ministrul.

„Un lucru este foarte clar: criteriul de integritate rămâne un criteriu esenţial şi prioritar peste care nu o să treacă nici prim-ministrul. Mi-am asumat integritatea şi va rămâne acest obiectiv un obiectiv prioritar, dar nu pot să judec un om până când nu am elementele obiective. Domnul Tobă are versiunea dânsului şi nu vreau să văd în ce măsură aceste lucruri se confirmă sau se infirmă”, a adăugat şeful Executivului.

Conform unei anchete a Press One preluate de presa centrală, ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, este suspectat că ar fi plagiat peste 250 din cele 390 de pagini ale tezei sale de doctorat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.