Tarifele de distribuție a energiei electrice vor scădea cu 8-10% de la începutul anului, iar reducerea prețului la curent electric va fi de 5-6% pentru populație, de la 1 ianuarie 2016, a susținut, joi, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Niculae Havrileț.
„De la 1 ianuarie tarifele de energie vor scădea proporțional cu scăderea tarifelor de distribuție din cadrul prețului final. Tariful de distribuție va scădea cu un procent între 8 și 10%, de asemenea va scădea bonusul de cogenerare cu 4%. Aceste elemente vor aduce o scădere finală a prețului de 5-6% începând cu 1 ianuarie”, a afirmat Niculae Havrileț, la cea de-a 25-a ediție a Conferințelor Focus Energetic.
La gaze naturale, reducerea prețului de producție va fi de 10% de la 1 iulie 2016 dar se va resimți pentru consumatorii industriali, respectiv de 5-6%, iar la nivelul consumatorului casnic calendarul de liberalizare a prețului va aduce o nouă majorare, de 6 lei pe MWh.
Totodată, vicepreședintele ANRE, Emil Calotă, a afirmat că se așteaptă o reducere a prețurilor individuale pentru cei 38 de producători de energie termică și că scăderea va fi în medie cu 4%, la care se vor aplica tarifele de transport și distribuție precum și elementele de subvenționare pe care fiecare consiliu municipal le stabilește prin hotărâre fiind determinat astfel prețul final de facturare. Calotă a precizat că în cazul Capitalei reducerea va fi de 3,5%, iar la Craiova de 3,12%.